Diplomaţie hidoasă
Domnul O’Neil, care a venit după Hill, suferă, la fel ca şi predecesorul său, de orbul găinii. Nu ştiu ce planuri au structurile occidentale (în cazul de faţă OSCE), atunci când îşi deleghează în zonele de conflict reprezentanţi suferind de aceeaşi boală. Sau poate că de maladia în cauză sunt afectate organismele internaţionale însărcinate cu medierea conflictului transnistrean, iar eu îi învinuiesc pe nedrept pe reprezentanţii lor docili, fideli şi lipsiţi de personalitate – adevărate marionete (marionetci, ar fi spus poliţia noastră naţională).
Ieri, am rămas năuc când am auzit declaraţia sus-numitului funcţionar european vizavi de incidentul legat de eliberarea lui Andrei Ivanţoc de la un penitenciar din Tiraspol. Mi-a fost aproape imposibil să nu crăp de indignare atunci când i-am auzit discursul rezonabil şi împăciuitorist. Cică, acţiunile autorităţile separatiste au fost motivate, vina aparţinându-i în totalitate lui A. Ivanţoc, puţin nervos după sejurul de 15 ani din puşcăriile transnistrene. Nu prea înţeleg ce înseamnă “motivate” în accepţiunea demnitarului european. Pentru mine, de exemplu, regimul rusofonilor transnistreni nu este “motivat” în nici un fel (adică nu are nici un motiv să existe, nici o justificare legală). Iar manieratul diplomat ne prosteşte pe toţi, minţind cu neruşinare, deşi toată lumea a văzut cum haimanalele lui Smirnov se răfuiau nestingherite cu fostul deţinut, împărţindu-i lovituri cu nemiluita, mai ales cu picioarele.
Aş fi curios să văd cum ar fi reacţionat O’Neil, dacă, într-o bună zi, ar fi fost informat de nişte autorităţi ilegale de ocupaţie că este persona non-grata la el acasă. Că nu are dreptul să-şi vorbească limba maternă, că este obligat să-şi dea copiii doar la şcoli cu predare în altă limbă decât engleza, că nu mai are dreptul să calce pe pământul natal? Şi-ar mai fi păstrat oare calmul britanic?
După ziua de ieri, am devenit mult mai sceptic faţă de occidentali. Acum, practic, aceştia ne-au spus direct în faţă că gazul rusesc este mai presus decât nu ştiu ce principii abstracte, care, chipurile, le-ar ghida civilizaţia lor avansată.
Iar de scuze pentru dezinformare, mai mult ca sigur că nu vom avea parte. Ne vor prosti, ca şi în alte cazuri, cu fel de fel de raţionamente care împacă raţiunea şi bunul-simţ, pentru că aşa sunt ei – diplomaţii fără scrupule.
Gh. Lupuşoru
No Comments
No comments yet.
Comentarii RSS TrackBack Identifier URI
Lăsați un comentariu
