România în care mi-ar plăcea să trăiesc
Se vorbeşte mult, obsesiv, despre o eventuală unire sau, dimpotrivă, îndepărtare a Basarabiei de patria-mumă, România. Argumentele sunt dintre cele mai diferite, opuse chiar.
Partizanii unirii vin mai ales cu argumente de ordin emoţional, nostalgic, iraţional, folosind cu nemiluita nume de personaje istorice, pe care au reuşit să le demonetizeze în asemenea hal, încât toată lumea zâmbeşte acru sau maliţios numai când aude de marii înaintaşi. Vocabularul lor de lemn nu se poate dispensa de cuvinte gen: strămoşi, cruce, eroi, naţiune, sfânta biserică şi multe altele, pe care le avea şi nemuritorul Caţavencu în vocabularul său, şi care, la nevoie, sunt folosite pe post de măciucă politică.
Adversarii unirii nu se lasă nici ei mai prejos, contraatacând cu idei în care logica şi-ar găsi doar cu greu sălaş. Aceştia nu sunt neapărat doar reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, aşa cum se crede de obicei, ci şi numeroşi moldoveni care au auzit de România doar din cărţi de propagandă sovietică, antiromâneşti. Şi vocabularul lor e recognoscibil de la o poştă: jandarmi, ne-au bătut, ţigani etc.
Până nu demult eram un adept ferm al primei tabere, fiind convins că doar trăind într-o ţară comună am reuşi să schimbăm ceva în starea de lucruri, să scăpăm de mizeria economică, să devenim mai liberi în cele din urmă. Dar, încetul cu încetul, speranţele mele au început să se risipească şi am devenit mult mai prudent şi mai rezervat atunci când se pune în discuţie problema reîntregirii ţării.
Iar principalii „vinovaţi” de metamorfoza produsă sunt chiar promotorii ideii de unire, al căror ideal este o Românie medievală, unde doar o parte a populaţiei, şi anume majoritarii, ar continua să aibă toate drepturile posibile, s-ar bucura nestingherit de viaţă, iar toţi acei care nu se încadrează în valorile şi principiile etice dominante, ar fi la cheremul lor, marginalizaţi, hăituiţi, ostracizaţi.
Este firesc ca fiecare om să se întrebe cum se va schimba viaţa sa în urma unui asemenea eveniment major, cum este unirea. Eu, personal, mă tem că aş putea fi dublu discriminat în noua ţară: în calitate de basarabean şi de homosexual, exact ca unii negri în SUA. M-am convins de aceasta mai ales după ce am văzut câteva parade gay desfăşurate la Bucureşti şi reacţia populaţiei de acolo la ele. Astfel, contestatarii homosexualilor – elemente fasciste şi suporteri ai cluburilor de fotbal - extrem de violenţi, de câteva ori mai numeroşi decât participanţii la paradă, îi ciomăgeau pe aceştia din urmă, de fiecare dată aruncând cu pietre şi ouă clocite, fiind susţinuţi inclusiv de cetăţenii simpli şi virtuoşi de la balcoane, care au avut şi ei grijă să-şi facă din timp rezerve de produse culinare alterate. Bineînţeles că marea parte a societăţii civile, partidele politice au luat apă în gură şi nu au condamnat deschis acţiunile barbare ale homofobilor, dând de înţeles că sunt complicii apărătorilor zeloşi ai valorilor tradiţionale, atât de dragi întregii ţări. Se creează impresia că situaţia homosexualilor din România este mai grea chiar şi decât a celor din Rusia, ţară care nu este membră UE. Probabil, pentru că ruşii nu au acceptat ca religia să fie studiată în şcoli şi nici biserica să aibă o pondere foarte importantă în treburile de stat.
Deci, cum mi-aş dori să văd România – ţară în care, probabil, voi trăi într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. În primul rând, un stat care ar fi mai aproape de Europa decât de Iran, în care fiecare cetăţean s-ar bucura cu adevărat de drepturi, nu numai majoritarii. O ţară în care religia nu ar fi admisă în şcoli nici măcar ca obiect de studiu opţional (sau doar cu studierea în paralel a ateismului), iar biserica ar fi total separată de stat. O Românie în care clovni gen Gigi Becali sau Vadim Tudor ar avea succes doar la circ, nu în marea politică, iar coruptul până în măduva oaselor, Adrian Năstase, ar putrezi prin puşcării în locul celor care au furat o găină sau o pâine pentru că mureau de foame. O Românie în care nu m-aş simţi ameninţat de foştii şi actualii securişti, care, cel puţin, ar putea fi pensionaţi, dacă nu pedepsiţi pentru crimele lor odioase din perioada ceauşistă.
Toate acestea m-ar convinge că unirea ar schimba ceva în viaţa mea şi că merită să mă implic în lupta pentru reîntregirea ţării, care, la rândul ei, mi-ar oferi şanse în plus faţă de statul fantomă în care locuiesc acum. În caz contrar, ce preţ mai au idealurile unioniste sau merită să mă mai îmbăt cu apă rece?
Gh. Lupuşoru
3 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
am dat de blogul dumneavoastra rasfoind indymedia romania. mi-a placut mult articolul despre prozelitismul heterosexual si am zis sa incerc apa aici pe blog. recunosc ca m-am ferit putin de articole ce includeau ‘romania’ pentru ca am avut o rezerva gandidu-ma ca poate as gasi ceva nationalist in ele, dar am gasit ganduri limpezi si lucide. e chiar o analiza frumoasa.
solidaritate de pe aproape !
Domnul Lupusoru este extrem de talentat iar pozitiile lui, frumos sustinute si foarte cinstit expuse au fost apreciate de multi. Din pacate el a fost atacat nemilos de o sleahta de bigoti crestini, mai ales baptisti, de la Biserica baptista Sfanta Treime din Chisinau, aflati sub conducerea si dadacirea unui habotnic american baptist, Erik Brewer, venit dupa cum admite chiar el, pentru “evanghelizarea Moldovei”. Atat Filat,care semneaza in fals “Preot Filat”, cand se stie ca seminariile baptiste educa numai “pastori” nu si “preoti” baptisti, cat si Brewer, ca si un numar de studenti autodefiniti ca fiind “crestini” din cadrul Facultatii de Jurnalism din Chisinau au invadat portalul curaj.net si unii dintre ei chiar au intreprins demersuri ca dlui Lupusoru sa i se inchida cumva gura. Scarbit de toate acestea, dl Lupusoru a lasat in plata domnului si acest portal si alte site-uri si s-a retras.
As dori din toata inima ca dl Lupusoru sa se reintoarca in disputa de idei, ca sa nu lasam toata media dominata de derbedeii crucii, care pretind ca-l reprezinta pe Isus Cristos dar care nu au nici o urma de toleranta in discursul lor. Ei sunt adevaratii dusmani ai democratiei noastre.
Rolul infam asumat pana acum de biserica ortodoxa si de celelalte culte “crestine” trebuie avut in vizor. Consider ca este regretabil ca atatia intelectuali romani si-au bagat capul in nisip si nu au reactionat pana acum decat cu ovatii pentru biserica ortodoxa si cea baptista care au luat azi locul Partidului Comunist in Romania. Este o realitate trista, care o sa ne coste pe toti enorm! Facem din nou parte dintr-un sistem in care ni se cere nu numai sa ne laudam la tot pasul faptul ca mancam din nou rahat, dar si sa afirmam din nou cu convingere ca acest rahat este delicios!
Iar cei care se pretind intelectuali sunt aproape toti pe acelasi calapod! Ce mi-e Patapievici, care a dus la patapievicierea tarii, ce mi-e V.C. Tudor care a dus la vecetudorizarea ei si la proliferarea sobolanimii vecetudoriste!! Sa speram ca tanara generatie se va debarasa de aceste fosile si ca vom putea iesi din aceasta situatie culturala jenanta pentru secolul in care traim!
Imi cer scuze ca din neatentie nu am semnat comentariul meu. Aici aveti numele meu si adresa de email.