Unionist, antiunionist sau…
N-am fost niciodată unionist, dar nici antiunionist, deşi în unele medii, inclusiv profesional, sunt luat drept unionist. De fapt, nu-mi place să fiu anexat unei categorii sau alta, pentru că aceasta îmi diminuează din sentimentul de independenţă, aşa iluzoriu cum este el. N-am înţeles niciodată să mă erijez într-o anumită ipostază ca să fiu apreciat de cei din jur sau să satisfac orizontul de aşteptare al majorităţii, formându-mi astfel o imagine măgulitoare despre mine. Aş vrea, totodată, să găsesc un termen intermediar între aceste categorii, care ar defini, probabil, atitudinea multor locuitori dintre Nistru şi Prut vizavi de „problema” în cauză, dar deocamdată sunt restant la capitolul inventivitate.
Faptul că am absolvit o instituţie de învăţământ din România este evident în defavoarea mea în acest caz, transformându-mă într-un soi de monstru în tabăra unioniştilor, care îşi pun imediat în funcţie vocabularul menit să readucă fiul rătăcitor pe calea cea dreaptă: IUDĂ, TRĂDĂTOR, MANCURT, MANIAC… Dar cum să le explici patrioţilor fervenţi că lipsa mult trâmbiţatului sentiment de identitate naţională nu a constituit niciodată o problemă pentru mine, nici nu m-a făcut să sufăr ori să resimt starea de fapt ca pe o deficienţă. Desigur, sunt previzibile reacţiile celor cu idei fixe despre datoria individului faţă de PATRIE, POPOR, NAŢIUNE, BISERICĂ… (dar ostili drepturilor şi libertăţilor individuale), care mă vor privi în cel mai fericit caz ca pe un olog, un infirm, o fiinţă oarbă fără raţiune. Dar să lăsăm explicaţiile şi dezvinovăţirile pe seama celor mai sensibili, care au accese acute de vinovăţie că sensibilitatea lor nu coincide cu a majorităţii, fiind respinşi şi etichetaţi de alţi membri ai societăţii.
Acum sper că tabăra opusă, a moldoveniştilor, nu va sări să mă îmbrăţişeze, pentru că am mai puţin în comun cu ei decât cu valorile şi principiile unor triburi africane. Spre deosebire de unionişti, sunt mult mai puţin virulenţi şi, probabil, acesta e punctul lor forte – sunt oarecum majoritari şi pot interpreta liniştit luările de poziţie ale patrioţilor fierbinţi şi evlavioşi ca pe nişte lătrături ale câinilor ce însoţesc caravana. Nu mă voi obosi să vorbesc nici despre calităţile şi potenţialul intelectual al adepţilor din tabăra în cauză, din simplul motiv că nu prea aş avea ce spune - sunt vrednici urmaşi ai lui Constantin Cantemir.
Trebuie să recunosc că e destul de problematic să fac o alegere, să preiau drapelul unei linii ideologice sau alta şi să-mi menţin, totodată, echilibrul interior. Dar poate că e o problemă falsă, ca şi multe altele care m-au chinuit fără nici o noimă? De ce adică neimplicarea nu ar fi şi ea o direcţie autonomă, la care m-aş raporta ca atare, iar unionismul şi antiunionismul - doar simple opţiuni, ca multe altele?
4 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
De fapt, ambele tabere sunt ostile ideii de drepturi şi libertăţi individuale şi vor să fie susţinute necondiţionat, pentru că, în opinia lor, PATRIA, NEAMUL, BISERICA (în cazul unora) sau COMUNISMUL (în cazul altora) au prioritate în faţa individului, despre care au doar atitudini pline de dispreţ, desigur dacă admit că acesta există.
Şi încă ceva. De ce adică ar trebui să-i conving eu pe ei să militeze pentru drepturile mele? Doar ei sunt acei care îşi doresc
să preia puterea politică, ei au nevoie de votul meu, nu-i aşa? Atunci să dea din coate, să nu aştepte să mă milogesc eu!
Hi ca m-ai fauct curios si ti-am citit blogul. Nu-s de acord cu
1. ideea ca antiunionistii sunt “sunt vrednici urmaşi ai lui Constantin Cantemir.” Cantemir era un intelectual rasat. Singura lui “greseala” a fost ca nu si-a dat seama de pericolul pe care-l reprezentau rusii si s-a aliat cu ei impotriva turcilor !
2. A fi Unionist nu înseamna sa faci automat parte din tagma celor care invoca Biserica, Credinta, Traditia etc !
Mi-ar fi frica daca astfel de oameni ar ajunge la putere intr-o zi. Ne-ar arunca in Evul Mediu ! Pentru mine a fi unionst în Basarabia înseamna a te considera român si a încerca sa lupti impotriva celor care incearca sa-ti zica ca nu esti. restul va veni de la sine ! Bafta !
Nu m-ai înţeles corect. Într-adevăr DIMITRIE Cantemir a fost un intelectual rasat, în timp ce tatăl său nu ştia carte, era un om simplu şi-i plăcea să bea vin direct din ulcică, după cum l-au descris cronicarii. Oricum, sunt de acord că comparaţia e nereuşită, dar din comoditate n-am mai intervenit în text. Despre moldovenişti am vrut să spun doar că sunt limitaţi intelectual…