Tu te mândreşti cu identitatea ta naţională?

Pare-mi-se, sintagma “identitate naţională” face şi ea parte din registrul expresiilor nobile, pe care nimeni nu îndrăzneşte să le pună în discuţie. De mici copii ne-a fost insuflată un sentiment de respect şi frică aproape mistică faţă de cuvinte pe care nu le înţelegeam, gen Patrie, Dumnezeu, strămoşi, diverşi eroi războinici. Întotdeauna ni s-a spus că ţara natală este mai importantă decât orice individ în parte, şi că trebuie să ne jertfim când este în pericol. Dar, în acelaşi timp, niciodată n-am auzit să se vorbească de careva îndatoriri ale Patriei faţă de cetăţenii săi.
De ce adică ar trebui să fiu mândru necondiţionat de patria mea, de identitatea mea naţională, dacă, la mine acasă, sunt tratat ca un câine? De ce m-aş înfoia în pene că locuiesc într-o ţară rămasă mult în urma civilizaţiei, care, spre deosebire de alte state, nu-mi garantează drepturi elementare, unde sunt nevoit să vieţuiesc ca o plantă, nedeosebindu-mă prea mult de un cadavru? O ţară în care pot avea o viaţă cât de cât decentă şi respectabilă doar dacă mă mortific, dacă îmi suspend simţurile şi gândirea, dacă am numai activitate sexuală standard. De ce ar trebui să aibă prioritate învăţăturile biblice sau Ştefan cel Mare în dauna instinctelor mele, a vieţii mele intime?
Dragi patrioţi, chiar nu realizaţi că patria cu care vă mândriţi atât de mult este pentru cei ca mine, adică pentru minoritari, aproape un lagăr de concentrare? Că ne condamnă la nefiinţă încă de la naştere? Iar viaţa este dată doar o singură dată. Şi mai pretindeţi că sunteţi creştini, dar vă lăfăiţi în toate plăcerile nepermiţându-le celor care nu vă seamănă să aibă şi ei o viaţă autentică. RUŞINE SĂ VĂ FIE!!!

Gh. Lupuşoru

3 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lăsați un comentariu

Name

Mail (will not be published)

Website