Incinerare versus înhumare
Recunosc din capul locului – sunt un adept convins al incinerării şi voi încerca să-mi construiesc argumentaţia privilegiind dimensiunea în cauză.
Care ar fi avantajele şi dezavantajele incinerării? În primul rând, claustrofobii ar scăpa de coşmarurile din vise, precum şi din starea de veghe legate de trecerea pe celălalt tărâm – al blajinilor.
În al doilea rând, m-aş simţi mai liniştit şi mai liber, dacă aş şti că, după obştescul sfârşit, sufletul meu va hălădui pe câmpiile şi livezile înflorite, şi nu va contempla spectacolul dezgustător al devorării cadavrului în putrefacţie de către viermii nu mai puţin dezgustători, în sicriul îngust, peste care au fost aruncate tone de pământ, unde umezeala e la ea acasă, provocând inevitabil diverse maladii ale plămânilor.
Printre dezavantaje, cel mai important ar fi, cred, disponibilizarea şi totala inutilitate a clerului rămas fidel ritualurilor de înhumare. Căci unde vor putea aplica preoţii în altă parte abilităţile profesionale, care presupun atâta subtilitate, devotament, dăruire de sine, gărgăriseli, împăienjenire de creiere, proferare de ameninţări etc.
Totodată, ritualurile mortuare, care aduc beneficii şi satisfacţii maxime sacerdoţiului atât în plan material, cât şi spiritual, vor trebui, în cel mai bun caz, reinventate, adaptate (aşa cum s-a procedat cu colindele, hăiturile, care sunt performate de Crăciun şi Sf. Vasile). Pe mine, această situaţie nu m-ar incomoda nici cât îi negru sub unghie – există o mulţime de culte ale soarelui, avem de unde împrumuta.
Sunt gata să plătesc şi o taxă mortuară dublă sau chiar triplă pentru incinerare, să prestez munci şi biruri în favoarea bisericii, dacă aceasta ar accepta să se reformeze niţel.
Totuşi, nu sunt deloc sigur că, în următorii 5-6 ani, se vor produce schimbări importante în direcţia dorită de mine, ştiind cât de încăpăţânaţi sunt slujitorii cultului lui Hristos. În condiţiile date, nu-mi rămâne decât să aştept sfârşitul acestei civilizaţii, poate atunci voi avea posibilitatea să trăiesc, dar şi să mor aşa cum vor muşchii mei, şi nu după scenariile popilor şi fiinţelor îndoctrinate de ei, care, aşa cum ştim cu toţii, nu te lasă nici să trăieşti, nici să mori.
Gh. Lupuşoru
2 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
Oricum vei fi mort frate…
Eu as alege sa mi se faca un maosoleu
apropo, de starea de veghe, dupa moartea bunicului am avut si eu cosmaruri. mi-l
imaginam stand la poarta cimitirului si alte kestii din astea, tremuram cand le auzeam
pe matusile mele habotnice vorbind despre aceste lucruri, care in fond, stiu ca nu sunt cat de
cat de putin adevarate…dar care pot inspaimanta, mai ales pe timp de noapte, la
asternut de noapte , cand e intuneric in casa si kestii. bai, oameni buni, treziti-va.
moare omu’ - pomeni, slujbe la biserica, prosoape mici, prosoape mari, luminari cu
diametru cutare si nu mai scurte de cum a zis “parintele”.mai ales slujbele de pomenire.
e culmea. la 10 zile, la 40 de zile, - oricum, mortu ramane mort!!! si nu se skimba
nimic, prin lumanare , slujbe si pomeni nu-i luminezi nici o cale spre nicaieri (imparatia
cerurilor) asa cum se crede bigotic la noi. cadavrul ramane rece in sicriu si nimic nu
schimba asta… din pacate. am vrut sa spun in final ca imi e dor de bunicu meu. dak
exista dumnezeu, adik o forta suprema, eu cred ca e ceva prea grandios pt ca mintea
umana limitata sa o poata percepe si mai cred ca suprematia unui dumnezeu nu ar accepta
asemenea “nimicuri” bisericesti, pe care tot omenirea le-a scornit. dumnezeu e o constiinta
prea mare si nu se “slaveste” in biserici. el nu are nevoie de prosoapele noastre si
mantuieste omul nu dupa numarul, culoarea si “pompa” pomenilor, ci dupa felul cum si-a
trait viata. Crestinismul nu apreciaza viata si valorile ei.Ci pomenile. Eu cred ca dumnezeu nu este
crestin. punct.
p.s. bunicu meu si-a trait cel mai frumos viata.