Despre oamenii de treabă
E una din categoriile umane care îmi este deosebit de antipatică. Plini de sine, ei sunt cei care, de regulă, pretind că deţin adevărul absolut şi veghează cu străşnicie asupra respectării moralităţii lor de clan, care le asigură reproducerea şi, în acelaşi timp, dominaţia asupra celorlalte categorii. Întotdeauna se cred naturali, spontani şi nimic pe lumea asta nu-i poate face să se mire. Niciodată nu i-a trecut prin cap vreunui individ din această specie că lucrurile aşa cum sunt ele constituite, ar putea avea şi o altă configuraţie. Singurul lucru care le poate trezi uimirea este diferenţa izbitoare, faptul că cineva nu le seamănă. Şi cât de mult mi-aş dori să-i scot din starea lor de autosuficienţă, să le relativizez lumea, să le întorc universul cu fundul în sus. Dar, bineînţeles, astea sunt dorinţe de visător incorigibil. Este o sarcină cu care s-ar putea isprăvi doar vreun erou de talia lui Orlando furioso, şi doar pe parcursul câtorva epopei. În universul lor domneşte o ordine perfectă, totul fiind aranjat meticulos pe rafturi. Dacă, întâmplător, află că citeşti “Alisa în ţara minunilor” sau “Micul Prinţ”, eşti discreditat pe vecie şi nu-ţi dau nici o şansă să te reabilitezi vreodată. Sunt ferm convinşi că operele în cauză sunt pentru copii şi, respectiv, dacă le citeşti, ai probleme serioase de sănătate psihică (“a căzut în mintea copiilor!”). Extrem de rezonabili, au o logică de fier, imbatabilă. La capitolul pragmatism, desigur, nu-i întrece nimeni. Dar asta nici pe departe nu înseamnă că în discursurile lor n-a mai rămas loc pentru bunele intenţii. Dimpotrivă, te copleşesc cu frazele lor siropoase adaptate la context, poate-poate reuşesc să extragă şi de aici ceva dividende. Însă cel mai mult mă excită atunci când vorbesc în childuri sau folosesc toată înţelepciunea lor instituţionalizată (opere de artă, filozofice, ştiinţifice, parapsihologice, creaţia populară), care, într-adevăr, reuşeşte să te convingă de caracterul firesc al lumii lor minunate, o lume în care ciudaţi sunt acei ce nu reuşesc sau nu vor să se adapteze. Şi dacă ar exista măcar o posibilitate care ar putea preveni procesul oribil de transformare a unei persoane în om de treabă. Sau măcar o terapie ce ar încetini evoluţia bolii. Cu părere de rău, lucrurile nu pot fi schimbate. Unica şansă ar fi poate inventarea unor naraţiuni consolatoare, care ar face cât de cât suportabilă viaţa în lumea oamenilor de treabă şi, de ce nu, ar face posibilă acceptarea lor mărinimoasă.
Gh. Lupuşoru
9 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
Eu cred ca sunt un om de treaba, iar acest articol ma condamna.
Alice in tara minunilor si Micul print sunt printre cartile mele preferate!
Chiril, primul semn al însănătoşirii este să recunoşti că eşti bolnav. Cred că, totuşi,
nu este o boală incurabilă, aşa cum pretinde autorul.
Viorel, de ce crezi ca a fi “om de treaba” ar fi o boala?
Sunt de acord cu Dorina. La întreprinderea unde lucrez sunt înconjurat doar de oameni
de treabă. Ei bine, nici nu-ţi dau voie să respiri. Trebuie să fii în permanenţă pe
lungimea lor de undă, în caz contrar eşti pierdut. Simt că pierd monopolul şi atunci
încep îşi arată colţii. În acele momente lumea lor nu nu se deosebeşte prea mult de
lumea puşcăriaşilor. Aceleaşi raporturi bazate pe forţă (legea junglei), un slang al
lor pe care doar ei îl înţeleg. Şi aceştia sunt oameni de treabă, care educă copii sau
care i-au căsătorit deja. Dar aşa-i viaţa pe pământ, dură. Dacă nu te dai cu lumea de
treabă, eşti pierdut.
Oameni buni, fiti atenti “la cotitura” !
Dorina, acum deabia am inteles ca nu e vorba de o gluma din partea Dvs.
Tot respectul pentru o parere ARGUMENTATA. Atunci cand il faceti pe cineva in public “bolnav”, fie un om
de treaba, fie nu, ar fi binevenit sa fiti mai explicita: ce v-a facut sa credeti ca as fi “bolnav”.
In caz contrar, intr-un mod iresponsabil imi lezati onoarea si demnitatea.
Valeriu, Dvs fiind de acord cu Dorina, sunteti de acord ca eu as fi “bolnav”. Ar fi binevenit sa fiti mai
explicit la adresa mea : ce v-a facut sa credeti ca as fi “bolnav”. In caz contrar, intr-un mod iresponsabil
imi lezati onoarea si demnitatea.
In asteptarea explicatiilor Dvs, primiti din parte mea, stimata Dorina si stimate Valeriu, un cald salut
fratesc !
PS general si liber : pentru prima data si pe neasteptate, imi este greu sa ma expun pe acest forum. GREU
adica trebuind sa infrunt durerea unei ofense nedrepte si neargumentate. Inseamna ca data viitoare o sa fie mai ushor :).
PS fara emotii : cand am spus ca sunt “un om de treaba”, am mai spus si ca acest articol m’ar condamna. Atat.
In general, eu pot sa fiu de acord sau nu cu articolul de mai sus, sa fiu de acord sau nu cu definitiile autorului date “oamenilor de treaba” sau cu concluziile lui.
La concret, pentru mine oamenii de treaba sunt un gen de oameni cu totul aparte si nu “o rasa” cu totul aparte.
Pentru mine, acestia sunt gospodarii, tatii si mamele care’si cresc copiii, care MUNCESC in mizeria noastra sau disperati pleaca in zona unde exista bani, in zona euro. Acesti moldoveni care muncesc, profesori, medici sau
tarani, pe ei se tine totul la noi. Chiar si atunci cand ei nu sunt acasa, in tara, atunci cand ei sunt “in zona banilor” - chiar si atunci TOTUL (PiBul si copiii lor) se tine pe banii trimis de ei. Asta asa, o leaca de lirica. Dar numai o leaca. Iar ca sa va dau si un exemplu concret si foarte proaspat de un om de treaba (om de stiinta
in cazul de fata, o doamna)
…Si pe mine “se tin” anumite lucruri. La fel ca si pe multi altii. Totusi, ei, oamenii de treaba pentru mine sunt
o categorie aparte desigur… O categorie in care eu nu intru bineinteles. Ei pentru mine sunt un exemplu, un
exemplu demn de urmat. Cand vad un asa omulets, il absorb cu privirea : de la cum vorbeste pana la ce si cum
mananca.
Ei pentru mine sunt un ideal. Iar un ideal e de neatins. Si in acelasi timp, idealul tau este mereu in tine.
Iata de ce eu ma consider un om de treaba : pentru ca vreau sa devin un asa om intr-o zi.
Si iata de ce, acest articol, fiind “despre oamenii de treaba” intr-un fel m’ar condamna, dar nu tare, asa lejer.
De ce lejer? Pentru ca eu stiu ca autorul si eu personal - vorbim despre lucruri cu totul diferite, despre oameni
cu totul diferiti. Numai ca ii numim la fel.
Uite ca am recitit acest articol care este unul foarte intresant si nu stiu de ce dar am impresia ca autorul este altul decit Gh. Lupuşoru. Dar asta asa o presupunere.
Desigur ca deseori apar conflicte mai mari sau mai mici asa cum putem vedea aici in aceste comentarii de mai sus
si asta, asa cum a observat Chiril, apar doar datorita faptului ca oamenii deseori vorbesc despre lucruri diferite dar le numesc la fel.
Am rasfoit o data un dictionar de filosofie si acolo se spune ca in urma unui studiu a fost constat ca pot fi
gasite 20 versiuni pentru aceeasi notiune. Si asta pina la urma este bine ca oamenii incearca sa isi explice lucrurile cu propriile cuvinte, dar faptul ca aceste definitii proprii nu intotdeauna cuprind toate aspectele si nuantele care le reprezinta notiunea data duce ca sa apara uneori diferente enorme de sens. Ei dar asta asa pentru Introducere.
De fapt dupa cum am inteles aici autorul vrea sa delimiteze in societate o categorie de oameni pe care ii numeste “oameni de treaba” si care doar incearca sa-si cizeleze imaginea personala in societate prin diferite
metode care le aduc ‘dividente’ - asa cum a spus autorul, iar de fapt ele fiind niste persoane care obtin totul
cite detin in posesie prin metode necinstite. Ii socoate monopolizatori si se sufoca vazindu-le starea de autosuficienta.
Eu am sa spun ca asta a fost doar o incercare a autorului fiindca de fapt acesta categorie la care se refera el
are multe tangente si cu alte categorii si de fapt este o categorie in care pina la urma toti sunt diferiti.
Insa ceea ce-i face sa-i deosebeasca este faptul ca ei chiar daca nu direct dar intr-un fel indirect exercita
presiuni asupra celorlalti membri ai societatii. Si atunci cine ar fi de acord ca asupra lui sa se exercite
presiuni?
Desigur ca este o stare neplacuta, dar asemenea lucruri au existat de foarte demult. Pur si simplu sunt lucruri
care sunt foarte greu de combatut. De exemplu primul autor care a scris o carte despre locurile unde actual avem Praga prin secolele 11-12 a fost un negustor arab. El a scris ce fel de oameni sunt acolo, cu ce se ocupa si multe detalii prin care indica ca acolo se puteau cumpara oamenii ceea ce nu gasim nicaeri in inregistrarile si
documentele istorice lasate de autori autohtoni. Si acum cind consideram ca avem o societate moderna cu toate la dispozitie oare nu avem aceeasi stare de lucruri in care se cumpara oameni? Este ceva care ne doare tare,
fiindca stim ce soarta au fetele care ajung sa fie traficate, dar ce se face ca sa se opreasca acest fenomen? Pai oameni buni acest fenomen are aprope 1000! de ani..si el continue sa existe! si pe cine credeti ca se tine
toata treba asta si altele? desigur pe oameni de treaba!
Asa ca nu stiu daca trebuie sa-i condamnam ca doar nu stim niciodata precis care lider este mai important:
cel oficial sau cel neoficial.
Solutia poate o cauta multi, si poate multi sau bucurat ca au gasit-o dar cred ca repede sau dezamagit fiindca totdeuna cind au fost facute incercari de a elimina o categorie de oameni din societate asa cum au fost pe vremea razboaielor mondiale si sub anumite regimuri, niciodata nu s-a reusit sa se ajunga la concluzia ca s-a procedat
corect.
De asta cel mai bine este ca sa tindem sa construim o societate mai buna prin a ne educa proprii copii dupa principiile cele mai nobile care le va asigura un grad inalt de cultura fiindca ei sunt cei care urmeaza; ce-i
care au crescut nu mai pot fi schimbati!
Si nu trebuie sa se creada ca daca in prezent copii au multe surse de documentare atunci asta este de ajuns.
Asta nu este decit informatie.
CULTURA SE EDUCA!
Daaa, interesant comentariu. Merci pentru tangentse.
Asa cum probabil ati observat, pentru mine, cele 2 categorii de oameni de treaba coexista. Pentru ca exista asa oameni, carora si Dvs ati putea sa le spuneti fara nici un gand ascuns : “iac’aista’i om de treaba !” Pentru ca cuvantul “de treaba” e un cuvant ca si toate celelalte, si pentru ca in primul rand este o expresie care vine din intelepciune populara.
Eu “insist” asa de mult asupra acestui sens “constructiv”, adica pozitiv al expresiei “oamenii de treaba”, pentru
ca acest sens exista si nu vad sensul ca sa-i fie negata existenta. Si vreau deci sa va intreb daca Dvs sunteti
de acord ca exista asa oameni de treaba, in sensul dat “de mine”.
Care e interesul meu?
Eu raspund la provocarea din articol pentru a crea o discutie in jurul problemei calitatii oamenilor. Si cred,
foarte principial, ca oamenii sunt ceia ce li se spune ca sunt. De unde si refuzul (meu) categoric fata de insulta. Cred ca un “instrument” de baza de educare a oamenilor este incurajarea, dar nu critica (neconstructiva) si
insulta.
Pe acest fon, reducerea expresiei “oamenii de treaba” doar la sensul propus de autor, este pe de parte completa.
De unde si intriga : daca admitem ca adevarata, definitia data “oamenilor de treaba” in articolul de mai sus,
atunci automat toti cei carora le ziceam sincer si fara nici un gand ascuns ca e un “om de treaba” devin niste necinstiti, profitori, infumurati, autosuficienti etc etc
Pe cand omul de treaba “adevarat” (adica in sensul initial al expresiei) trebuie protejat ! Protejat si incurajat ! INcurajat si pus la icoane ! Sa-l vada si altii* cum este si sa vrea sa devina ca si dansu - MUNCITOR.
* - desigur ca asta nu inseamna ca “toti” trebuie neaparat sa fie muncitori :), dar “cultul” muncii si al
smereniei este unicul cult care sunt convins ca trebuie protejat. La fel ca si unica “dictatura” in societate,
care e dictatura Legii, adica democratia, care trebuie cultivata, protejata etc etc
Cred ca autorul loveste in alta directie. Oamenii de treaba, desigur, sunt foarte simpatici. Numai ca ei intrunec anumite calitati pozitive pe care alti oameni nu le au de la nastere, motivele fiind foarte variate: codul
genetic, prejudecatile sociale, si altele. Ei bine, diferentele respective oamenii de traba, asa draguti si
simpatici cum sunt, nu le pot accepta nici in ruptul capului, sau le accepta cu un soi de condescendenta
umilitoare pentru cei diferiti. Si tragedia este ca acesti oameni de treaba sunt de multe ori persoane la care
tii ca la ochii din cap: parinti, frati, surori, prieteni care nu vor sa te accepte asa cum esti, ci cum au fost invatati ca trebuie sa fie un om de treaba. Putin le pasa ca in felul acesta te sacrifica si-ti fac un rau nemaipomenit, te desfiinteaya de fapt cu aere de binefacator. Poate ca asa trebuie interpretat textul de fata?.