Încă o dată despre toleranţă

Se vorbeşte mult de toleranţă în zilele noastre, „fenomenul” fiind considerat unul pozitiv, creştin, demn de urmat. Dar, în realitate, ce presupune toleranţa? Este un tip de relaţie asimetrică, construită pe verticală, bazată pe raporturi de forţă, în care doar o parte implicată în relaţie tolerează, cealaltă parte fiind obiectul toleranţei.
De fapt, etimologic vorbind, a tolera înseamnă a răbda, a suporta. Aceste manifestări ar fi cu adevărat calităţi pozitive dacă toţi participanţii la o relaţie ar avea dreptul să le exercite. Însă, după cum am menţionat mai sus, nu toţi oamenii au dreptul să tolereze, ci doar cei care ocupă poziţia de stăpân.
Sunt convins că nimeni pe lumea asta nu-şi doreşte statutul de tolerat, care e unul înjositor pentru un om educat în spiritul libertăţii, autonomiei, în drept să decidă de sine stătător în domeniile de importanţă vitală pentru o fiinţă umană: sexualitate, libertate de gândire şi exprimare etc.
A fi tolerat înseamnă, de asemenea, a nu avea dreptul să interpretezi realitatea în funcţie de felul în care eşti constituit – predilecţii, gusturi, structură intelectuală şi fiziologică, fiind obligat să accepţi fără a cârti toate schemele, valorile, ideile prestabilite care satisfac aşteptările şi interesele toleratorilor, şi care îi alienează pe cei toleraţi într-o asemenea măsură, încât aceştia ajung să nu se deosebească prea mult de un obiect sau un animal, fiind deposedaţi de toate trăsăturile umane.
Este clar că toleranţa presupune implicit şi lipsa respectului. Cred că opusul respectului nu este dispreţul, ci toleranţa, care e, de fapt, o altă faţă, blajină şi perfidă, a dispreţului.
Nu prea îmi pot explica de ce este necesară toleranţa în statele de drept, unde relaţiile dintre oameni sunt reglementate de legislaţie, diverse coduri etc. Nu înţeleg, de asemenea, cine instituie relaţiile de toleranţă dintre oameni, şi de ce unii oameni acceptă statutul umilitor de tolerat, atât timp cât nici o instituţie de stat nu deleghează pe nimeni să exercite toleranţă în raport cu altă fiinţă umană.
Nu sunt la curent cu ultimele interpretări ale conceptului de toleranţă în ţările occidentale, dar cred că, în spaţiul balcanic, acesta ar trebui redefinit, chiar dacă aici biserica, tradiţia, bigoţii etc. sunt cei care, de multe ori, hotărăsc soarta unor oameni, statul mulţumindu-se să joace doar modestul rol de spectator. Toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, indiferent de categoria din care fac parte, şi statul îşi compromite esenţa dacă apelează la mila şi toleranţa cetăţenilor, acolo unde se cuvine aplicată legea.
Gh. Lupuşoru

3 Comentarii

Comentarii RSS TrackBack Identifier URI

Lăsați un comentariu

Name

Mail (will not be published)

Website