Despre câte-n lună şi-n stele, maioneză şi Carolina Panfil
Cică, un renumit deja scriitor postmodernist american avea de mic copil un vis: să scrie un roman care să se încheie cu cuvântul maioneză. Şi ce credeţi? A reuşit să-şi satisfacă dorinţa când a ajuns mare şi talentat, scriind un roman pe care l-a încheiat cu cuvântul maioneză, chiar dacă acesta nu avea nici în clin nici în mânecă cu subiectul romanului. Pur şi simplu, l-a adăugat la sfârşitul cărţii, împlinindu-şi astfel visul de o viaţă.
Urmându-i exemplu, am ţinut şi eu la rândul meu să-mi satisfac un moft, adică să scriu un text (nu contează despre ce), în care să folosesc măcar o singură dată numele propriu Carolina Panfil. Dar nici pe departe nu am pretenţia să-l plasez la sfârşitul articolului – nu am atins încă măiestria necesară. Aş putea să-l situez aleatoriu fie la începutul textului, fie la mijlocul lui, sau, de ce nu, în titlu. Ori aş putea să-l scriu cu cerneală simpatică…
Pe cât mi-a reuşit demersul, vă invit pe voi să judecaţi şi să vă daţi cu părerea. În ceea ce mă priveşte, am făcut tot ce mi-a stat în puteri. Vă rog să nu fiţi prea critici cu mine, căci nimeni nu e perfect. Dacă nu credeţi, încercaţi şi o să vă convingeţi.
Gh. Lupuşoru
No Comments
No comments yet.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
