Heterosexualilor inculţi
De ce heterosexualii au cele mai multe drepturi? Chiar, de ce? Sunt şi ei cetăţeni ca şi neheterosexualii, au şi ei ca şi ceilalţi oameni numai câte două coaie, nu patru, câte un singur penis sau vagin, nu şase, dar sunt copleşiţi de toate drepturile posibile şi imposibile. Haideţi, totuşi, să stăm strâmb şi să cugetăm drept. De ce aţi fi voi, heterosexualii, mai breji decât alţi oameni şi aţi stabili dacă cineva diferit de voi are dreptul să se manifeste în plină stradă (şi îl are conform Legislaţiei) sau nu, să se sărute în public (ca voi, heterosexualii) sau acasă, după perdele? Relaţiile dintre oameni în societate se construiesc în baza legilor scrise, nu a miturilor şi legendelor răsuflate, convenabile doar vouă, celor care vă lăfăiţi în drepturi şi vă futeţi întotdeauna (sau aproape întotdeauna) când aveţi erecţie, fără teama că veţi fi penalizaţi, hăituiţi, batjocoriţi.
De ce acceptaţi să respectaţi doar legile care vă convin vouă, iar pe cele care acordă şi altor oameni drepturi pur şi simplu scuipaţi? Nu credeţi că aplicaţi standarde duble? Vă plângeţi că ruşii sunt ocupanţi, cotropitori şi că ne impun modul lor de a fi, dar vă prefaceţi a nu vedea că aveţi exact acelaşi comportament vizavi de neheterosexuali. Cu ce sunteţi voi mai buni decât orice ocupant? Bineînţeles că nu pot decât rânji batjocoritor
când aud îndemnurile voastre la unitate naţională. De parcă toţi oamenii vor avea ceva de câştigat din aceasta, de parcă atunci veţi fi mai puţini homofobi, heterocentrişti, fanatici religioşi… La ce-mi foloseşte un stat naţional puternic, dacă este guvernat de o gaşcă de homofobi, indiferent de coloratura lor politică, în care doar heterosexualii huzuresc şi decid cum trebuie să fie distribuite plăcerile şi accesul la ele? Poate cineva să-mi răspunde la aceste întrebări?
8 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu

De ce?
Fiindca insii care prezentau un pericol pentru societate din care fac parte au fost si sunt eliminati din ea! Iar voi(homosexualii si lesbienele)
atentati la cel mai sacru lucru,la ceea ce atinge orice fiinta(care nu are dereglari hormonale-ca voi!) si anume la reproducerea speciei!
Iar instinctul reproducerii e unul dintre cele mai puternice, de aia oamenii s-au protejat cu legi gen art.200 Codul Penal Roman si multe altele- e ceva normal!
Iar voi, ori la tratament, ori vo trageti fara ca sa stie cineva!
val_val, dar de ce nu recunoşti că eşti un pui de ceauşist? Aricolul 200, pe care îl invoci obsesiv, este opera Celui mai Iubit Fiu al Poporului Român. De ce nu ai încheiat textul cu “Trăiască Partidul Comunist Român”, ceauşelule?
G, totul tine de mentalitatea voastra si cum stiti sa puneti problema.
Eu as spune ca nu umblati cu tact, si doar cind e nevoie, nu arunci mesaje (subtile sau mai directe) in fata cuiva, cu ceva ce de fapt nu-l intereseaza, provocand.
q - Ce parere ai despre femei ?
Desi au fost acceptate in societatea civila, in vremuri nu le-au fost acceptate multe drepturi, abia recent, dar nici acum nu poti spune ca nu e discriminare, atentie ca vorbim de o persoana ce a fost ACCEPTATA in societate.
De tigani (si alte natii) iar poti sa spui ca au fost discriminati (chiar exterminati), dar de voi ce sa mai zic, sunteti (ca mod discriminator) pe ultima treapta (mai rau ca tiganii).
Realizezi asta ?
Bun, drepturile (lipsa) de ce consideri ca e necesar sa ti le ceri de la mine sau altul ?
Sau ce crezi ca vei rezolva astfel intr-o societate care e vadit contra a asa ceva ?
Nu cred că voi rezolva ceva, pentru că majoritatea populaţiei de la noi împărtăşeşte ideile tale. Dar cel puţin mă defulez.
habar nu ai ce idei as avea eu.
pentru ca nu ma intereseaza, nu face parte din viata mea cotidiana, si pentru ca oricum, la fel si tie, nu-ti pasa ce cred altii despre voi
ai sa o tii tot pe a ta (probabil avand dreptate).
PS:oricum nu mi-ar pasa ce ai crede
Cind o sa-ti pese cu adevarat (de tine) o sa te duci la discutii (nu cu mine), pina atunci fiecare isi scoate “dreptatea” cum stie el. (asa nu inseamna ca lumea va va accepta alaturi de ei cu stima si celelalte, dar e un pas)
Daca cauti sustinere/dezbatere o cam dai in bara, va grabiti, atatati focul (care nu e stins de logica) nu poti pretinde ca lumea sa se schimbe batand din paleme peste noapte cu acceptarea voastra, o sa treaca inca multa vreme pina va inghiti asa ceva (daca).
Nu-mi pasă! Dacă nu am sex, viaţă normală ca heterosexualii (în senul că nu am un partener sau mai mulţi, cu care aş avea relaţii sexuale sau doar afective, de prietenie), cel puţin să mă exprim aşa cum vreau eu, nu partidul, ţara …
Cum adică n-ai sex?
Cine te incurcă?
În primul rând, condiţiile create de societate, care nu-mi permit, practic, să-mi găsex pe cineva pe potrivă.
…………..
…………..
…………..
În al 23-lea rând, codul meu genetic, faptul că prefer un anumit gen de bărbat, de o anumită vârstă (în jur de 40-45 de ani şi peste; tinerii nu sunt genul meu, cu mici excepţii) creează situaţia în care sunt nevoit să vieţuiesc ca un călugăr.
…………
…………
etc. etc. etc.