Radarul I

Ionuţ şi Anişoara formau un cuplu destul de fericit pentru standardele locului. Aveau o casă cu două etaje şi maşină, un cont în Elveţia, un câine şi o pisică de rasă (deşi, în ultimul timp, purceluşii erau în vogă), o vilă de lux şi alea alea. Unicul lucru care le lipsea erau copiii. Au încercat nenumărate metode, tradiţionale şi netradiţionale, au înghiţit diverse mixturi şi ierburi, s-au supus unor şedinţe terapeutice, de magie, dar toate fără niciun folos. În cele din urmă, după ce s-au rugat fierbinte şi îndelung lui Dumnezeu, dorinţa li s-a împlinit. Au primit chiar mai mult decât se aşteptau. Medicii le-au spus că vor avea doi gemeni: un băiat şi o fată. Fericirea tânărului cuplu era fără margini. Lumea părea o sărbătoare perpetuă. Nimic nu le-ar fi putut umbri bucuria.
Într-o bună zi, Anişoara aflase de la colega ei de serviciu, care era şi ea gravidă, că la policlinica locală au fost aduse din străinătate tehnologii medicale performante, de vârf şi că n-ar strica să afle ce le mai fac bebeluşii în burtă, cum se simt şi, eventual, să mai afle informaţii de la medici, indicaţii care le-ar permite să suporte mai uşor sarcina şi să creeze condiţii optime pentru feţii lor.
În drum spre clinică au discutat pasionat despre bebeluşii care vor apărea pe lume, despre vestimentaţia lor, ce nume le vor da. Anişoara şi cu Ionuţ reuşise deja să aleagă nume pentru odraslele lor: Horaţiu şi Laura.
La clinică, viitoarele mame au fost examinate de un medic din capitală, o somitate în domeniu, de fapt unicul care cunoştea modul de funcţionare a aparatelor medicale importate din Occident. Mai rămăsese o singură procedură, care nu era pe buzunarul fiecărui client, deoarece costul ei era destul de ridicat. Dar în cazul Anişoarei şi al prietenei sale nu se punea problema financiară. Totuşi, medicul a ţinut să le prevină din start că ar putea avea parte de emoţii neplăcute, dacă acceptă să fie testate la ultimul aparat: un radar care putea depista evoluţia ulterioară a fătului în diverse planuri, inclusiv al orientării sexuale. Toţi cei prezenţi în biroul medicului au roşit, privindu-se jenaţi…
Anişoara a fost invitată să intre într-o minicameră obscură, pereţii căreia erau acoperiţi de butoane. Avea impresia că se află într-o navă cosmică. La un moment dat, aparatul a fost inclus. Auzi sunete ciudate, ochii nu reuşeau să se acomodeze la lumina puternică, emanată din toate colţurile “navei”. În cele din urmă, profesorul i-a făcut semn să iasă. “Veţi avea rezultatele în câteva zile. Totul va fi bine, nu vă neliniştiţi”, îi spuse el la plecare.
Nici nu avea de ce. Se simţea bine, soţul o iubea şi… nu-i trebuia nimic mai mult. Totuşi, aştepta cu nerăbdare ziua în care urma să afle rezultatele investigaţiei. Câteodată parcă simţea anumite strângeri de inimă când se gândea la eventualele preferinţe sexuale ale bebeluşilor ei, deşi aceştia încă nu apăruse pe lume şi era destul de greu să şi-i imagineze mari şi îndrăgostiţi. Dar temerile erau repede risipite. Toate rudele ei au fost şi sunt sănătoase, normale. Este adevărat că vreo trei fraţi de-ai tatălui ei nu s-au căsătorit niciodată, dar a fost alegerea lor. Erau echilibraţi şi nu le plăcea modul desfrânat de viaţă. Nimeni nu i-a văzut vreodată în compania unei femei, pentru că erau destul de credincioşi şi ţineau la principii.
De chestiile astea ciudate, când un băiat se sărută cu un alt băiat sau o fată cu alta, a auzit relativ recent. Era sigură că au fost importate din Apus şi sunt trecătoare: tinerii se plictisesc şi îşi mai permit uneori să fie necuviincioşi.
La policlinică a mers din nou cu prietena ei de “suferinţă”. Ambele erau vizibil emoţionate şi agitaţia lor parcă se transmitea personalului medical. În scurt timp, de ele se apropie medicul cu o coală de hârtie pe care se contura o diagramă. Acesta era destul de îngândurat. Le luă pe departe, întrebându-le despre starea de spirit, despre cum se împacă cu soţii… Desfăcu coala cu diagrama ramificată şi i se adresă Anişoarei: “Copiii tăi vor fi perfect sănătoşi. Se vor deosebi puţin de alţii, pentru că vor avea gusturi specifice, dar se vor bucura de viaţă poate mai mulţi decât ceilalţi copii. Cu condiţia, bineînţeles, că nu vă veţi împotrivi. Sper că îi veţi lăsa să vină pe lume…”.
Privirea Anişoarei s-a tulburat. Parcă i-ar fi căzut cerul în cap. Nu ştia ce să creadă. Să i se întâmple tocmai ei…
Va urma

1 comentariu

Comentarii RSS TrackBack Identifier URI

Lăsați un comentariu

Name

Mail (will not be published)

Website