Radarul II
A ajuns acasă distrusă, cu moralul la pământ. Nu ştia ce să-i spună soţului, cu ce să înceapă. Ionuţ a înţeles că ceva nu e în regulă, dar nu insista să afle. Îi va spune şi singură dacă e ceva important.
Pe neaşteptate, Anişoara izbucni în plâns. Părea cuprinsă de o criză de isterie. Ionuţ, îngrijorat, încercă să afle ce se întâmplă. O sărută pe faţa plină de lacrimi.
-Ce s-a întâmplat, dragă? E chiar atât de grav?
- Copiii…
- Ce e cu ei?, întrebă Ionuţ cu vocea tremurândă.
-Vor fi deosebiţi de copiii din jurul lor. Poate renunţăm la ei. Vor suferi toată viaţa şi nici nouă nu ne va fi uşor. O putem lua oricând de la capăt.
Lui Ionuţ nu-i veni să-şi creadă urechilor. Lui, care întotdeauna i-au plăcut exclusiv femeile, să i se întâmple pacostea? Cu ce a greşit oare în faţa Domnului? Parcă a respectat toate tradiţiile, nu a săvârşit păcate mari… Faţă de homosexuali a avut întotdeauna repulsie şi nu a ezitat nicodată să râdă împreună cu băieţii pe seama lor, chiar dacă nu s-a întâmplat să arunce în ei cu ce nimerea, ca alţii. Nu le înţelegea rostul. Prezenţa lor în lumea asta era scandaloasă. Iar acum îi va avea chiar în casa lui. Şi nu unu, ci doi odată…
Îşi imagină grimasa vecinului, Alexandru, cu care se afla într-o concurenţă acerbă. Niciunul din ei nu putea suporta ideea că celălalt ar fi mai bogat ori mai gospodar, de aceea încercau pe toate căile să se eclipseze unul pe altul. Apoi îi trecu prin faţa ochilor imagini de la locul de muncă, cum se şuşotesc toţi pe seama lui şi a copiilor săi, cum îi ocolesc privirea când intră în birou… Nu putea admite o asemenea evoluţie a lucrurilor! “Mai bine mă sinucid”, gândi el în sinea lui.
Se apropie de Anişoara, care plângea încontinuu de vreo câteva ore.
- Nu cred că are rost să-i păstrăm. Faci avort cât nu e târziu. Am putea să mergem şi la preot, poate ne dă el un sfat mai bun…
A doua zi s-au trezit dimineaţa devreme. Nu aveau chef de nimic, dat totuşi şi-au adunat ultimele puteri şi au decis să meargă la biserică, la slujba pe care o oficia părintele Ananius. După slujbă, s-au apropiat de el, spunându-i că vor să se confeseze. I-au expus fondul problemei amănunţit şi-l rugară să le dea un sfat.
- Necunoscute sunt căile Domnului, începu părintele. Avortul e un mare păcat. Credinţa şi rugăciunile fac minuni. Totuşi, ar mai exista canoanele…
În drum spre casă, soţii încercau să pună de acord învăţăturile biblice cu intenţiile de a scăpa de viitoarele lor progenituri, deja nedorite. “Preotul e plătit să o spună. Altceva nu ştie. Noi ne vom chinui, nu el”.
Nu mai stătură nicio clipă la îndoială. Spre seară au urcat în maşină şi au pornit în direcţia capitalei. Nu vroiau să afle nimeni de avort. Se opriră la cea mai apropiată clinică, unde au fost programaţi pentru chiuretaj peste două zile. Erau destul de mulţi hotărâţi să renunţe la urmaşi, părea o adevărată epidemie.
A doua zi, ascultând conversaţiile celor din jur, Anişoara realiză că majoritatea pacientelor s-au internat în clinică, ca şi ea, ca să scape de “maladia” pe care ştiinţa ajunsese să o poată anticipa. “Doar nu suntem în America, oftau unele din ele, mai emancipate, ne facem şi noi de râs, şi nici ei nu vor avea viaţă…”.
Spre seară, sosi în mare grabă Ionuţ, un pic mai relaxat.
- Nu mai trebuie să faci avort. M-au contactat mai multe familii din America şi Canada. S-au oferit să înfieze ei copiii, dacă accepţi să duci sarcina până la capăt. Cred că ar trebui să acceptăm. Avortul implică nişte riscuri. S-ar putea ca pe viitor să nu mai avem copii, nu ne va mai ajuta nicio rugăciune. De banii lor nu avem nevoie, avem şi noi destui. În schimb, nimeni nu ne va bârfi că am omorât. Tu ce zici?
- Cred că ai dreptate. Nu avem de ales…
Au părăsit îmbrăţişaţi clinica după jumătate de oră. Povara de pe suflet parcă nu mai era atât de apăsătoare, iar viaţa începea să capete sens.
No Comments
No comments yet.
Comentarii RSS TrackBack Identifier URI
Lăsați un comentariu
