Despre frustrare
Sunt un frustrat. Sută la sută. De la un capăt la altul. Nu-mi e ruşine să o declar, chiar dacă în RM trăsătura în cauză trece drept defect, vină metafizică sau chiar crimă împotriva societăţii ori a omenirii. Mai ales nu e demnă de un BĂRBAT. Acesta trebuie să suporte stoic toate mizeriile, toate nedreptăţile fără a cârti, fără a se revolta, fără a-şi vocifera nemulţumirea ca să nu treacă drept o fiinţă slabă, dacă nu chiar o femeie (poate fi ceva mai umilitor şi mai descalificant pentru un reprezentant al sexului tare?).
Numai că acei care se bat cu călcâiul în piept şi fac mare caz de bărbăţia lor nu realizează sau nu au ochi să vadă manifestările ascunse ale frustrării, care nu sunt deloc gălăgioase, lipsite de dramatism sau teatralitate, şi care se integrează perfect în viaţa de toate zilele. Faptul că scriu texte, că mi-am creat un blog personal sunt consecinţele nemijlocite ale frustrării. Şi persoanele care ies aproape zilnic în stradă ca să protesteze împotriva abuzurilor puterii sunt, la rândul lor, frustrate. Dacă nu ar fi, mai mult ca sigur că nu ar pierde inutil timp şi mijloace, ci s-ar recrea în sânul naturii cu persoana iubită etc. etc. etc.
Aş fi vrut în textul de faţă să deculpabilizez această trăsătură umană firească, diabolizată intens de psihologii, psihiatrii sovietici care au inventat un adevărat mit al frustratului, preluat cu mare drag de restul populaţiei, cu efecte devastatoare pentru cei care îşi permiteau să aibă o figură mai nemulţumită sau iritată. Ei au transformat starea în cauză într-un sindrom al bolii psihice, iar pe frustrat – într-un potenţial locatar al ospiciilor pe care nici acum nu le pot numi, cu părere de rău, de tristă amintire. Dar sunt conştient că nu am calităţile şi resursele necesare pentru a dărâma un construct fabricat cu atâta grijă pe parcursul mai multor decenii sau chiar secole de specialişti mult mai dotaţi decât mine - unul din numeroşii frustraţi.
4 Comentarii
Comentarii RSS TrackBack Identifier URI
Lăsați un comentariu
Nu e cit de putin straniu sa fii frustrat, mie unuia mi-i frica de cei care nu sint frustrati . Sint prea multi si prea stapini pe situatie.
Într-adevăr, trebuie să ne prefacem că nu suntem frustraţi de parcă am trăi în Grădina Edenului. Mai slăbiţi-ne, vă rog, cu grimasele voastre stoice, dragi amatori de echilibristică!
Mai nu cred ca e cazul sa nu fiti frustrati, problema e in ce mod te refulezi.
Sunt niste norme (mai mult sau mai putin) etice/legale.
Adica, pentru ca ma doare de nu mai pot de varii probleme (ale altora) - refuleazate cum vrei (si pe ce vrei) dar nu ma implica, adica nu-mi altera spatiul in care locuiesc si eu cu prostii scandaluri etc., ca nu ma intereseaza, nu esti numai tu pe aici, am si eu dreptul la liniste deci - te refulezi exact pe cine ti-a cauzat problema, ca altfel….cu mine n-ai nimic dar vei avea daca te refulezi prosteste.
E vorba de intimitate si privatiuni , ca si libertatea personala a fiecaruia, faci ce vrei dar nu implica alte persoane, uite ca mai vazusem aici o chestie:
http://video.neogen.ro/user/o.brega/ivixg8t84ni9tp7fny8yizrnm2r179cp/
Nu stiu in ce context a fost filmarea (ptr ca depinde f mult), dar din prima Tipul are dreptate 100% nu ai dreptul sa implici cu nimic pe altii sau cu ceva imagini/viata lor personala daca nu e vreo actiune oficiala sau ei nu sunt actorii principali sau oficiali, (si mult mai grav e daca specifica clar ca nu vor publicitate)
Asta e o panarama, chestiile astea sunt total ilegale, oricine are dreptul sa-si faca viata cat poate si vrea de privata, dar ce bravada pe capul fetii de mare democrata care crede ca i se permite orice si oriunde dar nu stie cum se mananca dreptul la viata personala privata
O judecata cu daune morale ar fi lamurit-o mult mai bine si mai repede decat gestul cameramanului.