Primele impresii de la proiecţia de film despre abuzurile poliţiştilor la Galeria Brâncuşi
Şi de data aceasta, sala a fost pe jumătate plină cu angajaţi ai MAI şi SIS. Din partea presei au venit doar reporterii de la InfoPrim şi DTV. Mult mai interesate de eveniment s-au arătat SIS TV şi MAI TV, ai căror cameramani încercau să surprindă probe incriminatorii, căci aşa e în RM: motivul reţinerii rămâne secret, iar probele se colectează ulterior.
Trebuie să recunosc că poliţiştii reuşesc deseori să-şi pună planurile în acţiune numai prin simpla lor prezenţă. Într-adevăr, aflându-mă în imediata lor apropiere, întotdeauna am avut o senzaţie extrem de neplăcută. La un moment dat, mi s-a creat impresia că am rămas singur în statul poliţienesc RM, înconjurat de hienele din organele de forţă, care rânjesc cinic şi plini de sine, mai strecurând din când în când şi câte un comentariu plin de dispreţ. Tot timpul cât a durat prezentarea filmului despre ilegalităţile poliţiştilor, aceştia îndreptau camera spre spectatori cu scopul de a-i intimida.
După proiecţia filmului, când publicul a avut ocazia să adreseze întrebări realizatorilor filmului, iar câţiva bătrânei şi o tânără şi-au manifestat deschis nemulţumirea vizavi de acţiunile organelor de forţă, relatând şi despre experineţele din trecut pe care le-au avut cu acestea, când poliţiştii n-au intervenit deşi erau obligaţi să o facă, cameramanii MAI şi SIS îi filmau demonstrativ fără a le pune măcar o singură întrebare. Totuşi, publicul a fost la înălţime şi nu s-a lăsat intimidat.
Deoarece până la Adunarea Generală a Hyde Park au mai rămas 2 ore, organizatorii au decis să mai prezinte câteva filme cu aceeaşi tematică. Când am ieşit în stradă, în prag ne aştepta deja un grup de angajaţi ai MAI îmbrăcaţi în civil şi o dubiţă alături: semn sigur că pun ceva la cale. În mod sigur, au ordin să nu ne permită diseară să protestăm în faţa Palatului Naţional împotriva odioasei Mu 1. Dar să vedem cum vor decurge evenimentele în continuare…
No Comments
No comments yet.
Comentarii RSS TrackBack Identifier URI
Lăsați un comentariu
