Cum am fost sechestraţi şi deţinuţi în condiţii inumane de poliţie

După proiecţia de film de la Galeria Brâncuşi, membrii Hyde Park s-au adunat pe Aleea Clasicilor la adunarea generală a organizaţiei. Din păcate, mulţi nu au putut să vină, prin urmare am fost nevoiţi să o amânăm pentru o altă dată. Câţiva membri au decis să meargă în faţa Palatului Naţional la acţiunea de protest împotriva televiziunii oficiale manipulatoare, care-şi sărbătorea acolo cu fast jubileul de 50 de ani.

Ajunşi la faţa locului, am remarcat că regiunea era împânzită de poliţişti, majoritatea lor îmbrăcaţi în civil. Aflându-mă cam cu 10 paşi în urma lui Oleg Brega, am auzit cum poliţistul care mergea în urma lui îi transmitea altuia pe staţia radio să-l oprească, să nu-l lase să meargă mai departe. Şi într-adevăr, după câţiva paşi a fost întâmpinat de un poliţist în uniformă şi câţiva în civil care nu-l lăsau să treacă. S-au postat pur şi simplu în faţa lui, fără nicio explicaţie, fără a se legitima, şi-i blocau trecerea. Atunci Oleg a început să strige că nu este lăsat să se exprime, că-i sunt încălcate drepturile, scandând lozinci împotriva televiziunii de stat şi a angajaţilor ei. I-am întrebat de mai multe ori pe angajaţii MAI de ce nu se legitimează, şi n-am primit nici un răspuns. De asemenea, nimeni nu a reacţionat când le spuneam că acţiunea noastră se încadrează perfect în limitele legislaţiei şi că nu încălcăm nimic. Din contra, unul din ei m-a ameninţat spunându-mi să nu strig că o să-mi fie mai bine la comisariat.

La puţin timp după aceasta, un individ foarte agresiv şi cu o privire tulbure s-a năpustit din mulţime asupra lui Oleg şi i-a rupt lozinca, apoi a încercat să facă acelaşi lucru şi cu lozinca mea cerându-ne să părăsim teritoriul. Era clar că e un provocator, cu misiune şi intenţionează să provoace o încăierare, ca să creeze motive pentru arestare şi, ulterior, pentru întemniţare. Deşi toţi ceream să intervină poliţia, în mijlocul căruia opera nestingherit insul cu pricina, nici unul din aceştia nu s-a alertat. Dimpotrivă, am fost luaţi buluc pe sus şi duşi lângă dubiţa poliţiei. Aici poliţiştii au aşteptat puţin, sperând poate că ne vom împotrivi ca să aibă motive clare de reţinere, dar, spre dezamăgirea lor, toţi am reacţionat calm, cerându-le să se legitimeze şi să ne explice motivele reţinerii. Bineînţeles că nu au făcut-o, obligându-ne să urcăm în maşina lor, în total patru persoane: Oleg Brega, Ghenadie Brega, Anatol Hristea-Stan şi Gheorghe Lupuşoru plus individul violent, care a început să ţină prelegeri pe un ton ridicat în dubiţă despre faptul cât de periculoşi suntem noi şi cei care ne plătesc, că suntem răul cel mai mare din ţară şi alte aiureli. Ajunşi la comisariatul de poliţie Buiucani, am fost lăsaţi în hol până la venirea comisarului Budeanu, care a început imediat să strige iritat: „De ce-i ţineţi aici? Poate şi o masă să le întindem? Duceţi-i în celulă, acolo unde le place lor!”.

Nici în celulă poliţistul care urma să ne percheziţioneze nu s-a legitimat şi nu a expus motivele reţinerii, în timp ce o angajată de-a lor ne filma demonstrativ şi nu a reacţionat în nici un fel când i s-a cerut să înceteze. Nu a acceptat să anunţăm un avocat, nici ca percheziţia să aibă loc în prezenţa unui martor. În cele din urmă, au adus unul care nu ştia nici un cuvânt româneşte. Am fost luat într-un birou separat unde am fost percheziţionat şi mi s-au sechestrat toate bunurile personale. Când le-am cerut să respecte procedura şi să-mi sigileze lucrurile în plicuri, unul din ei m-a întrebat cu dispreţ: „Poate ne spui şi pe ce parte să dormim şi cum să respirăm?”. Când mi-au dat să citesc lista obiectelor reţinute ca să o semnez, n-am putut să o fac pentru că lumina se stingea şi se aprindea la fiecare două secunde sau chiar mai des.

Doar după ce a venit procurorul de serviciu şi un avocat, au acceptat ca lucrurile să fie sigilate. Am insistat îndeosebi pe aceasta pentru că lui Ghenadie şi lui Oleg le-au le-au fost deteriorate bunuri personale cu ocazia altor arestări – aparate de înregistrare, probe video. În timp ce bunurile ne-au fost sigilate şi închise într-un seif, în cele trei celule au mai fost aduşi cam vreo 10-15 boschetari, care emanau un miros pestilenţial. De fapt, şi celule miroseau la fel şi erau tot aşa de neîngrijite. În celula în care am fost închişi, era doar o singură masă şi un scaun pe care ne aşezam pe rând. Ne-au ţinut acolo până dimineaţa, apoi au hotărât să ne închidă într-o celulă cu boschetarii. Încăperea era mai neîngrijită decât un grajd, plină de fum, pe podea se prelingea urina deţinuţilor care nu mai rezistase şi şi-au făcut nevoile direct pe podea, pentru că nici un poliţist nu reacţiona la strigătele lor şi la bătăile în uşă atunci când solicitau să fie duşi la veceu. Aici o parte din ei stăteau întinşi pe nişte scaune de scândură, dar majoritatea erau aşezaţi pentru că era puţin loc în celulă şi nu aveau posibilitatea toţi să stea întinşi. Am reuşit cu greu să mă adaptez la mirosul de acolo şi doar după o oră-două, când am fost scoşi la veceu şi am revenit, am realizat din nou cât de urât miroase în celulă – practic mi se blocase respiraţia.

Am fost ţinuţi în celula puturoasă şi jegoasă cam până la ora 14, apoi am fost transportaţi la Judecătoria Buiucani. Aici, după ce ni s-au prezentat învinuirile şi am fost întrebaţi dacă le înţelegem, am cerut amânarea procesului, dar judecătorul ne-a refuzat, motivând că în asemenea cauze procesul trebuie să aibă loc într-un termen de 24 de ore. El a cerut să ne familiarizăm cu dosarele pe loc, reproşându-ne că nu am fost cooperanţi cu poliţia şi că nu am scris explicaţiile la comisariat. Am coborât cu un etaj mai jos, ne-am aşezat pe băncile din hol şi am început să citim dosarele. Ni se incrimina că am ultragiat şi agresat poliţia şi persoanele adunate acolo, că nu ne-am supus ordinelor, că am folosit cuvinte injurioase – în total 4 articole din legislaţie. Practic, tot ce ni se incriminează în dosar e deformat. Iar un martor a scris depoziţia cu grafie chirilică, deşi afirmă că e născut în 1981. Chiar şi acolo pe hol, în prezenţa poliţiei, partea „vătămată” a început să ne agreseze verbal şi a fost dus de acolo la cererea noastră repetată.

A fost audiată mai întâi partea adversă – individul care ne agresase la acţiunea de protest. Acesta a declarat că ne consideră vinovaţi de încălcarea ordinii publice, că am insultat persoanele adunate acolo, ca el personal a fost împins şi îmbrâncit atunci când s-a apropiat de noi şi ne-a cerut să încetăm acţiunea.

Apoi a fost audiat martorul poliţiştilor, care a declarat şi el că am folosit şi scandat cuvinte necenzurate şi altele. După ce a fost audiată partea adversă, judecătorul a anunţat o pauză de 5 minute.

Revenind în biroul judecătorului, ni s-a cerut să facem declaraţii. Toţi am cerut amânarea procesului, ca sa avem posibilitatea să ne pregătim de proces, să prezentăm probe video, martori (ca şi partea adversă), să beneficiem de consultanţa unui jurist, cu alte cuvinte să ni se ofere şansa unui proces echitabil. Totuşi, judecătorul insista să spunem de ce nu am semnat procesul-verbal la comisariatul de poliţie, bănuindu-ne de rea-intenţie, deşi, din câte ştiu, inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi are dreptul să nu declare nimic până în instanţă. Şi avocatul din oficiu a cerut amânarea procesului. În cele din urmă, judecătorul a decis să amâne procesul pe data de 7 mai, ora 14.

Să spun că am rămas cu un gust amar în gură, în urma celor întâmplate după ce am participat la o acţiune de protest perfect legală, unde am manifestat paşnic, ar însemna să nu spun nimic. De fapt, nici acum încă nu mi-am revenit, starea mea de spirit este la pământ, iar tot greul urmează de acum înainte. Şi nici nu poate să fie altfel într-un stat poliţienesc, în care cine spune lucrurilor pe nume este declarat infractor. Desigur, crima cea mai gravă într-un stat totalitar este să declari deschis că trăieşti într-un stat totalitar.