“Lasă-i, wăi, să se fută ‘n cur, dacă le place!”

Îmi amintesc deseori de un episod petrecut acum câţiva ani, când urma să plec împreună cu câţiva colegi din Hyde Park la un seminar din Căuşeni, pentru a participa la discuţii care vizau mai multe categorii umane marginalizate: homosexuali, rromi, persoane cu disabilităţi… Aşteptând autobuzul, discutam tot felul de nimicuri, ca să ucidem timpul. Şi iată că o domnişoară pe care o vedeam pentru prima dată, adusă la eveniment de prietena ei, începu să-şi etaleze toleranţa faţă de minorităţile sexuale. Cică ar fi avut un frate extrem de homofob, pe care era nevoită să-l tempereze tot timpul. Deci, la fiecare ieşire homofobă a acestuia, ea ne spunea cu mândrie că-i aduce următoarele argumente: “Lasă-i wăi, să se fută-n cur, dacă le place sexul anal, shi-ţ încurcî ţâi?”.

Am fost nevoit să-i ascult cam toată ziua aceleaşi argumente inepte, pe care le credea întruchiparea toleranţei şi a bunului simţ, agresând lumea adunată acolo. M-am reţinut cu greu să-i ripostez că nu-mi place sexul anal, chiar dacă sunt homosexual (un stereotip şi acesta, că toţi gay-ii ar fi ahtiaţi de anal), şi să o întreb cum s-ar simţi atunci când, sărutându-se în plină stradă cu un băiat (sau acasă, deşi lor le place mai mult în public), cineva i-ar lua apărarea spunând: “Las-o wăi, dacă-i place să se fută în pizdă!”. I-ar mai părea la fel de romantică şi firească relaţia, chiar dacă e hetero şi, respectiv, “normală”?