Jungla comunistă nu înseamnă statalitate!
Voronin seamănă pe zi ce trece tot mai mult cu celebrul personaj al lui Alfred Jarry – Ubu. Un personaj grotesc care dă fiori, pentru că oricum are organele de forță în mâinile lui și încă poate măcelări pe cine vrea. Emite doar absurdități agresive gen: „Ei nu sînt oponenţii Partidului Comuniştilor, ci ai Moldovei. Ei au respins mîna întinsă, au blocat alegerea preşedintelui, încearcă să ducă ţara în haos”. Într-adevăr, ce fraieri! Să scape o așa oportunitate! Au avut ocazia să-l voteze pe Voronin și să asigure independența RM, iar ei, ca niște prostovani, au dat șansei cu piciorul.
Face împrumuturi imense pe care tot simplul cetățean va trebui să le suporte, dar condițiile acordării lor sunt ținute în secret. Mai mult, nici măcar nu se sfiește să recunoască că împrumutul este unul politic. Așa ceva, repet, poți întâlni doar citind „Ubu rege”.
Păi dacă asta înseamnă statalitate, să fie el sănătos, că nimeni n-are nevoie de ea. Dacă statalitate înseamnă comunism băgat pe gât, anularea democrației, paranoia la nivel de stat exprimată prin sintagma stalinistă „dușmani ai poporului” și variațiile ei: provocatori plătiți din exterior, dușmani ai statalității, opoziție criminală etc., precum și amenințarea cu războiul civil, auzită tot mai frecvent din gura tovarășilor lui de partid, atunci preferăm să renunțăm la așa stat și să cerem fie reunirea cu patria-mumă România, fie crearea unui protectorat european + umbrela NATO. Căci jungla comunistă nu înseamnă statalitate.

Ajutati la lupta impotriva comunismului, participati la raspandirea adevarului.
Informatii legate de abuzurile si manipularile facute de comunisti ajung greu in multe zone din Moldova, de aceea avem nevoie de ajutorul vostru. Basarabeni, downloadati fisierele aflate pe http://www.romanism.net , scrieti-le pe CDuri si dati-le celor care au nevoie.
Mai multe informatii pe http://www.romanism.net