Căsătoria face omul fericit sau nu?
Cunosc o distinsă psiholoagă care întotdeauna își descrie pacienții nefericiți prin anumite „lipsuri”, cea mai importantă și mai des pomenită dintre acestea fiind neîmplinirea în plan personal, cu alte cuvinte persoana afectată de un sindrom sau altul nu mai ajunge să se căsătorească. Căsătoria este, deci, pentru ea chintesența fericirii, sentimentul care îi conferă sentimentul de împlinire ființei umane. În afara ei, omul devine o ruină, un obiect asistat obligatoriu de psihologi care trebuie să-i acorde tot timpul suport de specialitate pentru a-i stopa prăbușirea inevitabilă.
Specialista de care vorbesc nu este un unicat în branșa ei. Dimpotrivă, cred că practic toate psiholoagele și toți psihologii moldoveni se rotesc savant în jurul acelorași termeni și noțiuni. Căci așa i-au învățat la facultate. Asta au auzit și trece drept știință în domeniul lor, asta repetă ei cuminte și convinși.
Totuși, cunosc heterosexuali celibatari fericiți care nu se concep în ipostaza de căsătoriți și care consideră că și-ar pierde libertatea dacă ar accepta să figureze într-o afacere mediată de stat și numită „Căsătorie”, instituția făcându-i să se simtă alienați și manipulați – niște actori absurzi într-o piesă de teatru de doi bani.
Pe de altă parte, cunosc homosexuali care militează și își doresc mult să se căsătorească, dar societatea, cu tot cu psihologii ei, nu le permite. Sunt curios ce părere are distinsa doamnă și psiholoagă vizavi de mariajul gay și promotorii lui. Căci părerea ei față de celibatarii „normali”, care pretind în inconștiența lor că pot fi fericiți în afara căsătoriei heterosexuale, nu este greu de intuit.
Am crezut ca voi citi un articol despre casatorie intre persoane sanatoase trupeste si mintal, dar jumatate e numai despre hterosexuali
pai si pe mine ma irita insistenta cu care ni se baga ideea casatoriei. Vorba aia: Fetele nu au dreptul sa aiba un prieten la 17 ani dar trebuie sa fie maritate la 18.
nu cunosc vorba aia si nu inteleg cine ne baga ideea casatoriei. Psiholoagele? Poate nu stiu pentru ca nu am avut niciodata consultatie la o psiholoaga.
Scriai mai sus: “…Căsătoria este, deci, pentru ea chintesența fericirii, sentimentul care îi conferă sentimentul de împlinire ființei umane.” frumos, cu asta sunt de acord. asa inteleg casatoria si cunoscutii tai celibatari fericiti?
libertatea, in momentul in care ti-o asumi, este incontestabil a ta pana nu o predai benevol. Nicio casatorie nu o sa ti-o ia fara voia ta. Casatoria nu e nimic mai mult decat un stil de viata in comun, nu un anumit stil, ci cel pe care vrei sa il adopti. zau, nu ai vazut si tu casatorii de toate culorile? nimeni nu poate fi manipulat in cadrul casniciei atata timp cat e constient de propriul eu.
Cat despre homosexualii care vor sa se casatoreasca, sa se casatoreasca si ei asa cum o fac unii hetero – fara inregistrare oficiala la starea civila. Nu le permite societate…mare lucru. Societatea nu-mi permite nici mie multe lucruri si ma prefac a nu o vedea. Ca doar nu sunt casatorita cu toata societatea.
Nici eu n-am fost la consultație la ele pt că pregătirea lor nu costă nici cât o ceapă degerată.
Totuși, cât de simplu verzi tu lucrurile! Spune-le ideile pe care le-ai vehiculat mai sus majorității absolute a oamenilor, care habar n-au ce înseamnă libertate. De fapt, în viața de toate zilele urmăm un model, impus foarte subtil, atât de subtil încât nu putem să-i vedem interdicțiile cu ochiul liber, dar suntem convinși că acțiunile noastre s-ar datora strict voinței și rațiunii noastre. Oamenii se căsătoresc nu pentru că instituția ar fi sădită în codul lor genetic, ci pt că societatea e constituită astfel. În plus, căsătoria, spre deosebire de concubinaj, oferă o GROAZĂ de privilegii, un statut, de aceea este atât de jinduită, în caz contrar cine ar mai risca să se bage într-o afacere care ar putea lua oricând o turnură neașteptată, nu neapărat plăcută.
Și nu e atât de liberă chestia cu stilul de viață de care vorbești tu. Căsnicia impune, de regulă, un anumit scenariu ce îi depășeșete pe cei doi căsătoriți care se pomenesc stupefiați că joacă fără voia lor un rol, asemănător cu cele din telenovele. De aia respectivele și sunt atât de populare – oamenii se regăsex în ele, își văd mai clar rolurile pe care le joacă în viața de toată zilele.
Pe de asltă parte, mulți nu se simt deranjați ori alienați că joacă un rol. Dimpotrivă, această îi face să se simtă în siguranță.
P.S. Totuși, nu ar trebui să te simți vizat(ă). Am avut impresia că prea ai luat-o personal.
Cum să impună căsnicia? Ea nu este decât comunicarea dintre doi căsătoriţi, fie una confirmată expres. Şi vrei să zici că cei doi nu mai pot să trăiască după voia lor pentru că căsnicia asta, nebuna de ea, schimbă peste noapte totul şi îi lasă neputiincioşi? O fi vreun balaur, vreo forţă demonică nestăvilită… E concluzia unui studiu empiric? Poate ar fi cazul să vezi şi căsătorii fericite.
Ai dreptate, căsătoria poate lua şi turnuri neaşteptate şi neplăcute, dar nu e o fatalitate intrinsecă căsătoriei. Turnuri din astea apar în toate afacerile şi în toate relaţiile. Ş-apoi apariţia şi evoluţia turnurilor pot fi controlate, dacă, insist, cei doi sunt conştienţi de sine şi ţin la libertatea lor.
Pe unii nu îi deranjează că “joacă un rol” (îmi pare reducţionistă afirmaţia, întrucât fiecare din noi joacă o mulţime de roluri), pentru că au alte priorităţi decât libertatea. Şi au tot dreptul, fiecare să decidă pentru sine.
P.S.: da, privesc lucrurile prea simplu şi mă simt bine, iar lumea, de obicei, nu are nimic împotrivă. E stilul meu de viaţă, mai rătăcit de părerea majorităţii, pe care nu văd de ce aş convinge-o de ceva.
P.P.S.: nuuu, de ce aş lua-o personal? Eu nu sunt căsătorită, surorile mele nu sunt, părinţii mei nu sunt, n-am motive.
Păi, nu prea pari să faci figură aparte de majoritatea semenilor tăi, dacă stau să-ți analizez afirmațiile.
În altă ordine de idei, m-am referit la acei pentru care libertatea chiar contează și care conștientizează câte ceva, care nu acceptă să poarte niște lanțuri (nu contează dacă sunt sau nu nu sado-mazohiști) și să afirme în același timp că ar fi liberi. Instituția „Căsătoria” nu a fost creată pentru nu știu ce fericire și confort al individului (omenirea nu-și poate permite mofturi de astea – ar fi un lux nepermis de mare), ci pentru reproducerea speciei – un proiect la fel de inconștient ca și pentru animale de altfel – asta ca să nu luăm prea în serios (poeții ar fi întors-o cu dăinuirea și alte chestii vaporoase). Luxul de a-și bate joc de căsătorie (în faptă, nu doar în vorbe), înțeleasă mai ales în sensul ei tradițional, și-o pot permite doar cei foarte bogați (deci independenți), cu o pregătire intelectuală solidă – bineînțeles, în cazul în care o receptează ca pe ceva ostil firii lor, ca pe un obstacol în calea libertății lor.
Aș mai spune încă două-trei cuvinte de roluri. Într-adevăr, toți jucăm roluri, dar foarte puțini o conștientizează. Parcă spuneam undeva că aproape fiecare își imaginează că acțiunile sale stau sub incidența propriei voințe și rațiuni. În caz contrar, omul orgolios, care se crede radical diferit de animale, s-ar simți rănit în orgoliul său de non-animal.
prima propoziţie se vroia un reproş sau o insultă? În altă ordine de idei, cine a zis că aş fi un marţian? Nu m-a interesat deloc originalitatea ostentativă, şi nici să mă apăr de opiniile altora nu mi se pare necesar – nici lor, nici mie.
Luxul de a-şi bate joc de căsătorie… de ce să îţi baţi joc de căsătorie – e o vendetă? lux!… scuze pentru simplism, dar consider că poţi avea o căsătorie dacă vrei sau poţi să nu o ai dacă nu vrei. Ideea e să stea fiecare să decidă ce vrea.
Totuși, am impresia că idealizezi ușor ființa umană, proiectând-o la nivelul unui Danco. De unde ai luat-o că ființele umane, în special fetele, ar dispune de atâta libertate de care vorbești tu. Căci aici nu discutăm exclusiv de libertatea așa cum o înțelegi tu, ci cum este simțită și trăită de majoritatea oamenilor, în special a femeilor. Problema căsătoriei nu e privită, mai ales în mediul rural, ca o chestiune ce ar ține de libertate, ci mai degrabă e o obligațiune, neglijarea căreia se lasă cu „pedepse” desul de grave pentru nesăbuita sau nesăbuitul care a îndrăznit să sfideze tradiția. Acolo, unde oamenii se cunosc unul pe altul, gradul de dependență reciprocă e mult mai ridicat decât în mediul urban, dar și acesta e departe de libertatea care și-ar merita numele.
Apropo, originalitatea ostentativă e de bine sau de rău? Eu zic că e de bine la o populație care se pișă pe ea de frică să nu care cumva să iasă din tipare. Cine sunt ei, adică alții, care îți sunt complici, dacă tot nu cer nimic de la tine?
Prima propoziție din comentariul meu anterior este mai degrabă un compliment.
Căsătoria e o instituție care merită din când în când câte o flegmă galben-verzuie.
Te preocupă cum e înţeleasă căsătoria în mediul rural? De ce? Tu vrei să îţi construieşti şi să îţi trăieşti propria viaţă sau să le spui celor de la sate că sunt proşti şi vii tu cu înţelepciune pură pentru ei? Eu am renunţat la mesianismul ăsta de ceva timp.
Libertatea în mediul urban… poate fi descrisă şi analizată matematic, dar nu înseamnă deloc că orăşenilor le-ar fi specifică prin definiţia un anumit fel de libertate (limitată) – cea urbană. Fiecare are libertate în măsura în care o conştientizează, o vrea şi şi-o asumă; ultima presupune că este gata să şi-o apere. E mai degrabă un bun personal decât o pătură cu care se învelesc unii, aşa că prefer să nu generalizez prea mult.
Merci pentru compliment.
Ai o atitudine deosebită faţă de căsătorie. Nu că nu ţi-ar plăcea, că nici nu te lasă inima să o îngropi în uitare, nici nu prea-ţi convin multe lucruri la ea. Ai tu ceva cu ea şi îţi place să scupi pe dânsa:)
Ai ceva cu căsătoria sau cu anumiţi căsătoriţi?
Și încă ceva. Afirmația ta că fiecare e liber să se căsătorească sau nu îmi amintește de spusele unui domn, ceva în genul: ești liber să alegi între Bine sau Rău, dar vei fi judecat (dacă vei alege Răul vei fi distribuit în Iad, dacă vei alege Binele – vei zburda în Rai). Putem deduce de aici că omul e liber?
Sunt o mulțime de mecanisme subtile care împing oamenii, în special pe fete, să-și dorească cu disperare mariajul, care i-ar propulsa pe culmi nebănuite, izbăvindu-i de un statut indezirabil, inadecvat unei anumite vârste. În asemenea condiții, e de-a dreptul haios să pălăvrăgim de libertate, dorință autentică, alegere etc.
Ai înțeles greșit sau n-ai citit enunțul până la capăt. Orașul, în special cel moldovenesc, e departe de a fi o oază de libertate. Chișinăul e o localitate urbană doar cu numele. Așa-numiții orășeni moldoveni sunt urmașii părinților emigrați cu o generație în urmă de la sate, și care le-au administrat urmașilor lor o educație de tip rural. Nu că orașul ar fi ceva bun în sine (apropo, îmi displac băiții născuți la oraș – sunt prea gingași, chiar dacă au musculatură de culturiști, au un ten specific, de prunc – dar astea sunt gusturile mele mai deocheate, cu care oricum nu mai reușesc să epatez pe nimeni), însă dacă tot discutam de un mediu care poate oferi ceva libertate în plus, atunci Chișinăul e mai aproape de Ghizdita decât de Paris să zicem. Mecanismele comunității tradiționale sunt la fel de eficiente aici, ca și în mediul rural, poate doar un pic mai relaxate…
Mecanisme, mecanisme. De exemplu, specialiştii în negocieri susţin că este suficient să recunoşti tertipurile celuilalt şi să vorbeşti despre ele, ca să le excluzi din joc. Tu, din moment ce vorbeşti de mecanisme, înseamnă că le conştientizezi apariţia şi efectul în viaţa ta, aşa că eşti liber să te joci cu ele.
Nu înţeleg de ce vorbim despre fetele şi obligaţia lor de a se căsători, de ce ai tu o problemă cu asta? Sau poate ţi-a cerut vreuna din ele ajutorul? Pentru că altfel este inutil să soluţionezi pentru alţii probleme pe care ei nu cred că le au. Nu-i poţi da omului cu de-a sila.
Problema e că mecanismele, chiar conștientizate, nu pot fi manipulate de individ la bunul său plac. Ele sunt totul, individul e o biată muscă care se joacă de-a libertatea și alegerea. E departe de mine să soluționez problemele fetelor, mai ales că nici nu mi-am propus, dar nici n-aș avea resursele necesare, în cazul în care vreuna m-ar ruga să o fac (le aduc doar în calitate de exemplu argumentativ). Dar individul se poate elibera parțial doar cu condiția că și indivizii care îl înconjoară vor deveni mai conștienți și își vor dori o schimbare. Cu fetele maladvance e cam greu să te pornești la revoluție pt că majoritatea lor întruchipează esența cochetăriei și a unei feminități inventate dracu știe de cine și pe care ele o cred naturală și aleasă în cunoștință de cauză. Poate de aia mulți moldoveni le găsesc pe occidentale virilizate, fiind deprinși acasă cu extra-afectatele noastre…
iată şi diferenţa dintre noi: tu priveşti lumea ca pe o sferă umplută de mizerie, pe care prea puţini o văd, şi numai cei aleşi o observă şi pot să vorbească despre ea.
eu consider că lumea, per ansamblu, este un conglomerat de lumişoare, iar pe mine mă preocupă lumişoara mea.
Tu eşti un fel de melc, iar eu un fel de şarpe.
De aceea tu te simţi legat şi înlănţuit de tot ce crede societate, pe mine mă doare fix în cot.
De aceea tu îmi povesteşti despre toate ororile legate de căsătorii, iar eu îţi zic că fiecare e responsabil de alegerile pentru lumişoara sa.
E o diferenţă de perspectivă, care ar apărea, presupun, indiferent de tema pe care am aborda-o.
Nu, Absolubil, eu nu povestesc și nici măcar nu încerc să conving pe nimeni de ceva. Nu fac decât să-mi expun o părere, și dacă cineva mă contrazice, vin cu contraargumentele de rigoare. Problema nu rezidă în faptul că mariajul ar fi Infernul sau Paradisul, nici în sistemele noastre diferite de valori ori de modul diferit în care percepem lumea, ci în faptul că instituția ne preexistă, își impune normele, indiferent că o recunoaștem sau nu (în acte vei fi înregistrată ca celibatară, deci societatea te raportează la ea. De ce adică căsătoriții nu ar fi desemnați ca necelibatari? Pentru că normal e să fii căsătorit și deviant – celibatar?).
Și încă ceva: libertate nu există, alegere nu există. De fapt, ar exista, dar poate doar în imaginația noastră înfierbântată de Prometei inconștienți. Faptul că nu-ți pasă de reacția lumii nu schimbă cu nimic, dar absolubil cu nimic, datele problemei…
Am citit cu interes polemica de mai sus. Cata ipocrizie si cata mancatorie de cacat! Casatoria e o institutie care ar merita cate o flegma galben-verzuie… dar ea ofera o GROAZA de privilegii… pe care eu nu le am! Se stie faza cu strugurii acri. Hai… ridica-te pe varfuri… fa un efort… da o flegma mai sus!
Exact, cât de ipocrită e societatea care pretinde că căsătoria ar fi o necesitate naturală a omului, dar care creează tot felul de avantaje pentru cei care se căsătoresc, inducându-le dorința de a se căsători. Iar fetișcanele naive ciripesc fraze gen: dacă vreau – mă căsătoresc, dacă nu – nu. Pe dracu! Dorința de căsătorie este adânc sădită de instanțele sociale, nicidecum de codul genetic, deci e o categorie socio-culturală, nu una naturală. Și aici, în Balcani, sunt tentat să nu le dau crezare fetelor care pretind că au ales să nu se căsătorească, știindu-le cât de ahtiate sunt după mariaj. Pur și simplu, gagica nu și-a găsit partida potrivită.
Mi-aș dori o societate care să-i pună în condiții egale pe celibatari și căsătoriți, cucerindu-și astfel dreptul de a ciripi cu har despre libertatea de a te căsători, despre alegere în acest plan, care acum sunt doar cu numele. Asta contest eu, fățărnicia discursurilor din sfera în cauză. Și am tot dreptul să consider „CASATORIA” drept o instituție opresivă.
Te simti “oprimat” de casatorie pentru ca esti necasatorit si ai probleme cu chestia asta? Sau ti se pare ca, daca printr-o mare greseala, te-ai casatori cumva, cindva, s-ar schimba ceva in tine si ai deveni priveligiat fata de celibatari? Eu sincer vreau sa inteleg care este problema – dorinta nestavilita de a nu fi marcat de ordinea sociala, pentru ca orice aliniere la legile ei te priveaza de libertate si originalitate? Pentru tine libertatea se echivaleaza cu negarea a tot ceea ce este lege, scrisa sau nescrisa? Bine, poate o fi asa, dar cum vei fi tu liber intr-o lume in care toti ar fi liberi?
Mama, ce destepti suntem noi! 
Ca sa fiu inteleasa corect, eu nu apar institutia casatoriei, dar nici n-o acuz si nu pentru ca sunt casatorita (ca m-am casatorit tirziu, tot temindu-ma sa pierd libertatea), dar pentru ca chiar nu vad cum sunt “oprimati” celibatarii de institutia casatoriei.
Si degeaba zici tu ca n-avem libertatea de a alege, ca daca te temi de casatorie, nu te mai casatoresti, dar deja nu eshti liber – pentru ca te temi de ea. Iar greutatile oricarei decizii, cu referire la orice domeniu, trebuie sa ni le asumam.
Ziceai de tiparele de care e marcat poporul nostru, eu n-as spune asa, dar inteleg despre ce vorbesti, e mai degraba vorba de o mentalitate inapoiata, alimentata de dezinformare si munca neagra si “pe gratis”, de rutina inecacioasa. Prin faptul ca te revolti, cu putin iti aduci aportul la binele general, sunt destui care sa ne faca prosti. Intorcindu-ma la tipare – basarabeanul nostru chiar are tendinta de a fi mereu original, de a face un acoperis mai misto ca al vecinului, de a posta un comment mai super ca precedentul, de a contrazice oricind si oriunde. Fiindca e greu sa conciliezi si sa accepti o alta parere si noi n-avem cultura asta. Noi cel mai mult ne temem ca nu cumva sa nu fim observati in multime, toti vor sa fie lideri, originali,liberi s.a.
Iata, eu am scris toate astea si deja imi imaginez ce replici originale as gasi la post-ul meu, pentru ca sunt si eu “moldovan” si am spirit de observatie si minte ascutita.
De unde ai luat-o că am spus că instutuţia căsătoria ar fi opresivă doar pentru celibatari? E la fel de opresivă şi pentru cei căsătoriţi. E opresivă pt toată lumea pt că creează “necesitatea” ca oamenii să fie căsătoriţi, în caz contrar sunt penalizaţi la nivel simbolic – o dimensiune definitorie a omului, în afara căreia el nu poate exista. Câte sărmane fete, dat şi băieţi, s-au căsătorit doar pentru că au fost împinşi din spate de părinţi, rude, opinia publică.
Iar dacă ar fi aşa cum zici tu, că moldovenii ar fi ahtiaţi după vizibilitate, diferenţierea de turmă, n-aş avea decât cuvinte de laudă pt ei. Din păcate, nici pe departe nu-i aşa. Chiar n-ai văzut că majoritatea fetelor basarabence o fac pe languroasele şi cochetele, iar băieţi se screm din răsputeri să pară macho – unicul model acceptabil într-o societate patriarhală?
De fapt, sunt deacord aici, pe mine asta tot ma omoara.
Cred ca am judecat dupa un anturaj foarte restrins – pe mine nu m-a impins nimeni sa ma marit, nici chiar familia, iar prietenii mei sunt si pina acum necasatoriti si multi nici n-au de gind s-o faca. Si dupa ce am citit ce ati scris, am stat si m-am gindit daca n-am facut-o si eu de teama sa nu fiu “penalizata”. Probabil nu am gasit “opresiunea” pentru ca sunt fata si, dupa cum zici si tu, toate fetele se dau in vint dupa maritis, dar, ma rog, ce sa fac daca asa am simtit si am dorit, si asa ma simt fericita… Cred ca nu face sa ma bat cu natura si sa caut raul acolo unde nu-i… Pina la urma, scopul fiecarui om pe pamint este sa fie fericit – nu stiu daca sunt libera, oprimata sau nu, dar ma cred un om fericit. Cred ca e aplicabil la o mare parte din baieti si fete si sunt convinsa ca foarte putini se simt “oprimati” din cei ce se hotarasc s-o faca.
Eu accept ca ar putea fi un punct de vedere subiectiv, dar, daca aflindu-te intr-o casatorie si simtindu-te, intr-o anumita privinta, implinit, ce-i pasa omului cum arata asta dintr-o parte? Pentru mine modelul de familie cu “punerea fustei in cap” sau “subjugare” pare foarte invechit si depasit. Ma bucur sa constat ca oamenii fac uniuni nu de dragul ochilor lumii sau spalatului ciorapilor, dar pentru ca au anumite valori pe care s-ar bucura sa le venereze impreuna, sau anumite proiecte pe care simt ca le-ar putea imparti, si, cit n-ar fi de banal, pentru ca intr-adevar vine un moment cind simti ca ai petrece o viata alaturi de un anumit om, fara sa ai remuscari pentru aceasta decizie niciodata si nu conteaza daca chestia se adevereste sau nu, asa simti tu atunci, si pentru ca esti liber sa decizi, faci asa cum simti ca vrei.