Homosexualii şi dorinţele lor

Majoritatea homosexualilor vorbesc mai tot timpul despre sexualitatea lor. Şi asta nu pentru că îndeletnicirea ar fi un hobby pentru ei, ci mai degrabă pentru că ei înşişi încearcă să-şi explice anumite chestiuni. Şi la o adică ce le-ar rămâne de făcut în absenţa unei vieţi sexuale autentice? Speculaţiile despre propria homosexualitate, mânia că sunt marginalizţi şi lipsiţi de drepturi, problematizarea la nesfârşit a unor chestiuni care, odată soluţionate, le-ar da posibilitate indivizilor scoşi în afara societăţii, legilor şi normelor ei să se bucure de viaţă, să devină oameni împliniţi care nu se autoculpabilizează şi se justifică tot timpul că sunt înzestraţi cu un cod genetic “specific”.

Bineînţeles că nu e normal ca oamenii să vorbească despre sex în loc să îl practice. E ca şi cum ai vorbi cu multă poftă despre mâncăruri pe care ne le vei gusta niciodată în viaţă. Numai că puţini sunt interesaţi cu adevărat să-i ajute pe homosexuali să-şi trăiască viaţa, sexualitatea firesc, fără jenă şi complexe inutile. De regulă, chiar şi cele mai apropiate persoane ale homosexualilor preferă să ocolească subtil problema spinoasă a hormonilor şi dorinţelor prietenilor, fraţilor, rudelor homosexuale, preferând să ignore problema stânjenitoare. Căci dacă o problemă nu e verbalizată, ea nici nu există. Iar homosexualii, la rândul lor, se tem să nu-şi dezamăgească apropiaţii dacă ar risca să-şi satisfacă şi ei instinctele, chiar şi dacă ştiu că aceştia le-au acceptat practic opţiunile sexuale. Pentru că dezrobirea de vinovăţie, de privirea dojenitoare sau reprobatoare a celor la care ţin homosexualii e un proces foarte îndelungat, care poate dura chiar toată viaţa.