De ce puritanismul nu este inclus în categoria “boli psihice”?

Cred că abia acum am înţeles de ce îmi provocau atâta repulsie comandamentele moraliştilor şi religioşilor, traduse prin noţiuni gen cumpătare, înţelepciune, reţinere, dominare a poftelor şi instinctelor, înfrânare, dar şi cele opuse primelor, ca desfrâu, exces şi altele. Aplicate heterosexualilor, ele poate că şi capătă oarecum sens pentru că se referă totuşi la o viaţă sexuală “moderată”, nu la anularea ei, cu toate că şi aici, probabil, mulţi hetero s-ar arăta extrem de iritaţi că cineva le prescrie norme. Ce să mai vorbim în cazul acesta de homosexuali, în cazul cărora noţiunile înşiruite mai sus ar însemna abstinenţă totală, renunţarea definitivă la plăceri, văzute ca Răul Suprem. Mai ales că cei cu sfaturile preţioase sunt fie moralişti ori sfinţi care s-au bucurat din plin toată viaţa de plăcerile trupeşti, iar spre bătrâneţe i-a lovit damblaua şi au început să delireze împotriva cărnii de care au profitat din plin  (de ex., Sf. Augustin, mare amator de plăceri homosexuale, care, după ce s-a convertit, a tot tunat şi fulgerat împotriva amorului între bărbaţi), sau impotenţi veninoşi şi acriţi de viaţă, care nu suportă ideea că alţii se pot bucura de plăcerile celeste (dar totuşi trupeşti, pentru pământeni) senin şi fără remuşcări.

Oare nu ar trebui clasate la capitolul “boli psihice” toate aceste halucinaţii antisexuale, care au pătruns adânc în mentalitatea oamenilor şi sunt propovăduite cu înverşunare în şcoli de profesorii habotnici, ca fiind nocive, periculoase şi antiumane? Căci chiar dacă în viaţa reală, ele sunt departe de a fi respectate de toată lumea, totuşi sunt considerate un soi de ideal spre care fiecare trebuie să tindă, iar cei ce îşi imaginează că abuzează de instinctele lor sexuale, îşi fac procesul de conştiinţă anume în conformitate cu prescripţiile moraliştilor săriţi de pe fix.