Dumnezeu nu bate cu băţul sau Necunoscute sunt căile Domnului

Moto: “Parerea mea e ca niciodata n-o sa ai parte de “plesneli” peste fata directe de la Dumnezeu…” (Witcher)

Într-adevăr, e aşa Witcher. Cunosc şi eu nişte cazuri care îţi confirmă perfect supoziţiile. Mulţi nazişti au tăiat, spânzurat, prăjit etc. deţinuţi în lagăre de concentrare. După terminarea războiului, naziştii au chefuit, s-au distrat pe cinste în ţări calde, pe plaje însorite, în restaurante de lux. La prima vedere, pare o nedreptate strigătoare la cer. În realitate însă, ei au fost mesagerii Domnului, bâta lui răzbunătoare cu care pedepseşte pe termen lung.

La fel şi sfinţii părinţi care au nimicit o mulţime de vrăjitoare şi necredincioşi, sau domnitorii războinicii, sângeroşi şi curvari  (vezi de exemplu Ştefan cel Mare, care străpungea cu suliţa până şi femeile gravide în timpul campaniilor sale din Muntenia, după cum spun cronicarii), care au fost în timp beatificaţi, pentru că au fost şi ei la timpul lor mădularul nobil de care s-a servit Domnul pentru stârpirea celor neascultători şi nepăsători la mânia lui. În cele din urmă, s-au ars. În sensul cel mai direct al cuvântului (pe ruguri), ori au fost traşi în ţeapă, ca să nu mai fie miştocari vizavi de lucrurile sfinte.

Bine a zis cine a zis: Dumnezeu nu bate cu băţul sau Necunoscute sunt căile Domnului.