Acasă > Opinii > “Levaia Moldova” o dă pe calomnie, aşa cum îi e firea

“Levaia Moldova” o dă pe calomnie, aşa cum îi e firea

Situl de sorginte comunistă Levaia Moldova (Moldova stângistă) a publicat un articol antiromânesc, homofob, plin de minciuni şi calomnii, întitulat “ŞOCANT: Gay-ii nazişti sunt implicaţi într-o mişcare de extremă dreapta!”. Nu e un secret că komsomoliştii – nişte komunişti mai mititei, în devenire – urăsc tot ce aminteşte de România, de naţional, cosmopolitismul fiind înţeles aşa cum le convine lor. Cu alte cuvinte, toată lumea trebuie să cunoască rusa, indiferent în ce ţară din fostul imperiu sovietic ar locui, iar ruşii nu sunt obligaţi să vorbească nicio limbă în afară de limba lor maternă. Dacă încerci să le sugerezi că situaţia nu e convenabilă neruşilor, ei imediat te etichetează drept extremist, antirus, xenofob, dar şi antisemit, nu ştiu de ce. Mai nou, în patrimoniul lor de înjurături au fost incluse şi etichete ce invocă orientarea sexuală, bineînţeles gay, ca pedik (poponar, pederast), galuboi (albastru – culoarea care desemnează homosexualitatea în spaţiul postsovietic).

Textul publicat pe Levaia Moldova pare să fie scris de unul din specialiştii în dezinformare, pregătiţi de securitatea sovietică. Dacă rămâneau comuniştii la putere, cu siguranţă că ar fi avut un viitor măreţ. Deci furia lui faţă de tot ce se opune comuniştilor este perfect explicabilă. Şi în maniera unui securist sau a unui cadru partinic, tulbură apele, încurcă iţele identificând ACI Hyde Park, care e o organizaţie ce promovează libera exprimare şi drepturile omului în ansamblu, cu legionarii sau cu Noua Dreaptă. Totodată, se dă în spectacol şi pentru homofobii lui de stânga, declarându-se surprins că bloggerul enervant propune organizarea de parade gay în articolele sale. Se mai arată uimit că un gay poate fi de dreapta, dar nu-l scandalizează homofobia stângiştilor.

Deci, finalul propagandistic al articolului său mizerabil, dar mai ales calomnios, este unul logic, care nu surprinde pe nimeni: “…Cu astfel de neonazişti “albaştri” luptăm noi în Moldova))
P.S. Iar pe 1 decembrie poponarii-naţionalişti vor fi în sărbătoare))”.


  1. noiembrie 11, 2009 la 10:34 pm | #1

    Acum jumătate de an, un alt corifeu al stângii moldoveneşti, Alexandr Isaev, redactor-şef la ziarul “Comunistul”,a făcut pe blogul său personal referiri sarcastice la adresa blogului meu şi a tematicii gay pe care o abordez:
    http://enervant.wordpress.com/2009/06/19/gomofob-nu-i-kto-ti-posle-etovo/

  2. N
    noiembrie 11, 2009 la 10:52 pm | #2

    Dar mie mi-a placut textul! Numai bun de poveste de seara. Mi-a placut si inceputul si sfirsitul, dar cel mai mult m-a impresionat felul lui de-a analiza a face concluzii. Diagnosticul meu este ca e incrusat baiatul si buchiile rau le stie de asta si are probleme cu intelegerea.

  3. noiembrie 12, 2009 la 1:04 am | #3

    o minciună repetată şţi tirajată oare mai poate ajunge adevăr?

  4. noiembrie 12, 2009 la 2:12 pm | #4

    da din pacate nu stiu rusa ca sa citesc articolul dar e tare asta cu gay nazisti :) )

  1. No trackbacks yet.