Despre mine
Sunt un homosexual nediferit. Am ajuns la această concluzie după ce am constatat că orientarea mea sexuală nu-mi creează necesităţi specifice în alte sfere ale vieţii, că nu simt nevoia să mă îmbrac altfel decât turma, să merg altfel, să rostesc cuvintele altfel. Dimpotrivă, niciodată nu mi-am dorit să fiu altfel decât cei din jurul meu. Mai mult, sunt înnebunit după genul de bărbaţi nediferiţi, obişnuiţi, banali, cărora niciodată nu le-ar fi trecut prin gând s-o facă pe stilaţii, preţioşii sau manieraţii.
Nu văd de ce m-aş considera diferit doar pentru că sunt homosexual. Orientarea sexuală e una din multele dimensiuni ale mele, e o mică părticică din fiinţa mea. De ce i-aş subordona toată existenţa mea, de ce m-aş transforma într-o fiinţă unidimensională?
Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar îmi convine de minune identitatea de homosexual nediferit. Intenţionam chiar să creez o mişcare a homosexualilor nediferiţi, cu o simbolistica specifică (îmi doream un drapel gri şi altele), dar am realizat că aş fi căzut ca un fraier în propria mea capcană dacă mai cream o varietate de homosexual cu accesoriile lui de rigoare, că mi-aş fi trasat de bună voie şi nesilit de nimeni noi limite. Nu, mai bine prefer să fiu om în sensul larg al cuvântului. Cu alte cuvinte, un homosexual nediferit…

aham…deci e primul blog al unui homosexual moldovan:)
spor la treaba si succes
mersi
iubita mea mare fan al blogului..succes in continuare
Vă doresc şi vouă numai bine şi dragoste mare.
Eu sunt tipa cu pricina

Shi da, sunt mare fan al blogului tau
de fapt, imi place ce scrii, cum scrii si respect oamenii curajoshi
multa bafta in continuare
interesant,totusi de ce homosexual,parca mi sa parut totul normal …cind te-am vazut
Ninutza, da cum tre sa arate un homosexual: cu două gâturi, 4 nasuri, 130 dinţi? Oricât ar părea de straniu, dar şi tu mi-ai părut normală când te-am văzut, chiar dacă eşti heterosexuală.
o sa iti placa, a aparut publicitate ce are publicul-tinta si homosexualii
http://2photo.ru/13454-bianco-man-amp-women.html
Da, nu e rău.
Foarte interesant!(Atentie, nu am zis “pitoresc”), adica e inteligent si subtil ce scrii.
Ce pot să spun după ce am citit conținutul acestui blog, m-am convins încă o dată cît de nerușinați sunt homosexuali, dar nu numai atît ei sunt lipsiți de bun simț și pentru ei nu există nimic sfînt.
Da când ai reuşit, îngeraş, să-l citeşti, că pe el sunt aproape 1 mie de texte în total? Oricum, indiferent de părerea ta despre mine, îmi eşti f. simpatică, şi dacă eram heterosexual cred că mă îndrăgosteam lulea şi ţi-aş fi făcut curte, ca în frumoasele vremuri de demult…
Hopa…GW a inceput a face complimente pers de genul feminin. Ceva aici nu-i in regula, ori isi schimba orientatia, ori nu a dormit bine asta noapte:-)!
afară homosexuali din şcoli
Homosexualii din şcoli? Omule, eşti bolnav cu totul! Unde vezi tu homosexuali în şcolile din RM???
Salut, permite-mi o întrebare:
Cum de ti-ai dat seama că, orientarea ta sexuală este alta decât cea normală și ce te-a determinat sa faci asta?
Mulțumesc!
“… și ce te-a determinat sa faci asta? ”
Ce sa faca?!
@ Diviana
…să iși schimbe orientarea sexuală, că despre asta este vorba în propozitie.
Da tu cum ţi-ai dat seama că eşti hetero? Şi până la conştientizare erai altceva decât hetero?
Salut, mi-ai răspuns printr-o întrebare, nu asta așteptam.
Mulțumesc oricum!
Păi dacă răspunzi la întrebarea mea, ai automat răspunsul şi la întrebarea ta.
GW,
Iata un articol care o sa-ti placa tie de sigur
http://erikbrewer.wordpress.com/2009/09/05/de-ce-planurile-ale-homosexualilor-sunt-diobolici/
Omule, de ce crezi că mă interesează învăţăturile voastre, salvarea voastră, raiul vostru, valorile voastre. E centrul vostru de interese, n-aveţi decât să vă salvaţi, dar când discutaţi cu cei care nu vă împărtăşesc învăţăturile, e total deplasat să-i includeţi şi pe ei în paranoia voastră, de parcă ar fi relevantă pentru toţi oamenii de pe glob.
Dar cred că degeaba îţi explic, oricum n-o să înţelegi niciodată că avem sisteme de referinţă diferite…
da, sistemul tau e stricat se vede. Noi toti traim in societatea, vrei nu vrei ceea ce faci (promovezi) tu are si consecinta asupra noastra toti care traim in societate cu tine. Daca provovezi stricaciune vei cauza raul alcuiva! Oameni cu mintea in cap nu pot accepta imoralitate in societatea (homosexualitatea e imoralitatea bineinteles)
Imoral eşti tu şi bolnav psihic. Tratează-te urgent şi nu-ţi mai ciripi ca un papagal inepţiile, că ai plictisit de moarte lumea cu ele. Ştiai, bigotule fanatic, că relaţiile dintre oameni sunt reglementate de Stat, de legislaţie, nu de biserici sau sectanţi ca tine?
Marş în biserica ta şi freacă acolo menta!
ha ha, “enervant” este corect despre tine. Calmeaza-te putin. Si lasa numirile la gradinita de unde ai venit.
Interesant ca vrei ca homos sa promoveze stilul lor stricat de viata peste tot dar cineva ca mine care promovez morali pentru binele oamenilor vrei ca eu sa ma bag in colti sa nu zic nimic, unde-tie toleranta?
Problema e că voi sectanţii, ori religioşii în general, vă promovaţi liber stilul vostru putred de viaţă, vă revărsaţi puroiul religios asupra omenirii cu urletele voastre de hiene făţarnice, geloase pe fericirea necoruptă de religie, în timp ce alţii, cum ar fi homosexualii, stau cuminţi şi decenţi în colţul lor.
ar fi trebuit s-o rezumi mai simplu, la
Ai si tu dreptul sa traiesti (CUM o faci, e treaba TA)
Ca ce-a zis Brewer cu promovarea, ptr ei n-o fi valabil ?
Au prins atatea posturi cheie de genul “promovare” si se mai plang ca altul promoveaza ?
asta e concurenta ? sa vina si cei cu allah, si indienii cu sutele de religii si alte zeitati si atunci concurenta dreapta
(nu faceti un colocviu multi-cultural sa vedeti cine le spune mai bine cum se traieste ? ce m-as distra)
PS:nici mie nu-mi place stilul de viata al popilor care se imbraca in negru si umbla cu fustanele maturatoare, barbosi de parca ar fi ultimiil mizerabili din lume
Toata tinuta popilor e numai sentiment de moarte si teama
)
iti prevestesc moartea la orice pas, nu o alta viata ..fericita
(copii sunt cei mai infricosati, instantaneu amutesc cand vad un popa in negru, cauta imediat protectie in spatele parintilor, ca sa-i lamureasca astia ca popa nu e dracu ..e foarte greu
tu nu esti numai un homo ci un homobleg adevarat cum te mai tine ……………….
Pentru Anonim,
Am un articolul la blogul meu personal care descrie rolul preotului din punct de vedere Bibliei.
http://erikbrewer.wordpress.com/2009/02/03/rolul-preotului/
GW,
Deci pentru tine, valorile bune pentru binele oamenilor este ceva putred? Interesant. Ceea ce strica viata este bine si se merita promovare dupa parerea ta. Vezi lucrurile exact invers. Ti-am spus ca sistemul tau este stricat. Unde ai gasit in mine făţarnice? Ai doar cuvintele goale, acuzatii fara dovada. Copiii fac asta zi si noapte. Acuzatii fara dovada si numirile, te faci copil din nou?
Ai scris “cum ar fi homosexualii, stau cuminţi şi decenţi în colţul lor”. Daca ar fi adevarat dar stii bine ca nu este, homosexuali cer peste tot dreptul de a promova stilul lor de viata. Te ai contrazis aici cu articole tale pe blog.
Păi da, promovarea stilului lor de viaţă înseamnă cuminţenie şi decenţă, neimpunerea felului lor de a fi altora şi neameninţarea nimănui cu prostii ca iadul, Zmey Garânici, Baba Cloanţa, Isus Hristos şi alţii. Şatap, Brewer, Prinţ al Întunericului care eşti!
Iti aduc aminte de un articol scris de mine despre stilul de viata al gay-lor.
http://www.curaj.net/?p=3918
Nu mă interesează inepţiile tale supte din deget. Tu ai viaţa ta, eu pe a mea. E chiar atât de greu de înţeles? N-ai decât să crezi şi în Mobutu Sese Seco, dar pe mine mai slăbeşte-mă. Eu nu-ţi cer să fii homosexual, tu de ce îmi cer să fiu creştin?
Rolul preotului (eu ii zic popa) e tot motiv mr Brewer, de a face ceea ce “credeti” ca e bine.
-”cineva” a dat sarcina sa propavaduiti binele.
“cineva” care e inexistent din moment ce nu se vede nicaieri, nici macar din an in paste nu mai apare pe undeva.
Deci rolul popei e sa propavaduiasca un bine inexistent fiind doar supozitie ca de intalnit cineva cu binele respectiv nu s-a intalnit.
Vindeti vise mai bine spus, vise de nemurire pe care nici macar alea habar nu aveti cum sunt, (daca ati fi fost in tema, sau ceva real, ati sti foarte exact ce se intampla ..dupa) si lumea crede chiar si inexistentul, pentru ca, ca si calitate umana, omul nu e nemuritor, fiind exact teama lui principala (cat timp traieste asta e problema lui majora), si spera ca poate fi altceva, ceva neconfirmat de altfel si voi ii dati solutia iluzorie, asta e toata smecheria.
cine nu se teme de moarte nu are angoasele respective
Daca le-ati vinde la modul supozitiei ar fi ok dar le vindeti ca certitudine (ceea ce nu mi se pare ok)
Anonim,
Nu cred ca ai citit atent articolul. Este clar ceea ce trebuie sa faca preoti si toti oameni ai lui Dzeu (crestini adica) sa aiba o legatura buna cu Dzeu prin Cuvantul Sau. Trist ca majoritatea “crestinilor” nu prea au o relatie buna cu Dzeu si nici o legatura cu Cuvantul lui Dzeu. Daca ar face slujba majoritatea preotilor, oameni ar fi invatati sa aiba o relatie buna cu Dzeu prin Cuvantul Lui.
Eu sunt preot si imi fac slujba, adica invat pe oameni Cuvantul lui Dzeu.
Da, văd că numai asta ştii să faci. Interesant ce s-ar întâmpla dacă şi medicii, şi minerii, şi mulgătoarele, şi vânzătoarele, şi sudorii, şi economiştii ne-ar bate la cap cu adevărurile lor, ca şi tine…
Se vede ca nu te intereseaza nimic cu exceptia de parerea ta. Aceasta este prima dovada unui om inselat de tot.
ai scris “Tu ai viaţa ta, eu pe a mea.” Aici iti vine greu sa intelegi ca traim dintr-o societate si ceea ce faci tu cu viata ta are un impact asupra altora.
Daca vrei sau nu vrei sa fii crestin, este treaba ta. As dori sa accepti planul lui Dzeu dar daca nu vrei, cu El vei avea sa dai socoteala. Imi pasa de faptul ca homosexuali vor sa promoveze stilul lor de viata peste tot pentru ca stiu ce vine in urma stilului lor de viata. Eu vreau binele societatii.
din nou arati ca esti inselat, fiecare are dreptul la opinie lui (parerea lui) dar nu are dreptul la Adevarul lui (pentru ca este doar un singur adevar absolut, dupa logic nu pot fi multe adevaruri absolute, mai ales cand multe din ele se contrazic)
Baiatul ciobanului se hotaraste sa ii zica tatalui sau ca e gay. Intr-o dimineata se ambitioneaza si zice: “Auzi, tata!! Sunt GAY…” …ciobanul sta, se gandeste si il intreaba: “Baiete!! Ai costum Armani??” ” …Nu…” “Folosesti parfum Boss?” ” …Nu…” “Dar masina Porsche ai?” “Stii bine ca nu am…” “Mai baiete! Tu nu esti gay, esti un biet poponar…
Ce banc răsuflat! Eşti atât de demodat! Un adevărat heteroi care se respectă nu-şi permite aşa bancuri, poate doar un biet pizdălău nenorocit…
Iar Brewer cu filosofia lui religioasă de doi bani. Ştii ce să faci nenicule cu adevărul absolut? Eu te-aş sfătui să ţi-l îndeşi cât mai adânc …oriunde, nu contează…
Daca aveti ceva pe constiinta sau imboldul ca trebuie s-o faceti, faceti-o mr Brewer.
Eu n-am avut decat experiente neplacute cu preotii, rareori am vazut ceva bun (doar recent si nici acolo la modul complet, tot trebuie sa profite ei cu ceva), de mic mi-a fost frica de popa (nu ptr ca as fi facut ceva rau dar totdeauna venea cu amenintari, ca o sa ardem in foc, ca nu stiu ce ni se va intampla, etc. bunica-mea saraca lipita aduna bani ptr cand va sa vina popa pentru a da obolul, desi indura de foame literalmente popa inca ii batea obrazul cand nu dadea cat trebuie)
M-ati scarbit.
Credeti ce vreti, dar asa ceva nu se cheama propavaduirea binelui (si astazi continua exact la fel, nu s-a schimbat nimic, doar tarifele, ia uitativa numai cati saraci dorm prin boscheti in timp ce preotii aduna averi respectabile exact pe motivul milosteniei fata de aproape)
An,
poate nu te-ai intilnit cu un preot adevarat al lui Dzeu? Nu toti care zic ca sunt preoti sunt ai lui Dzeu, cred ca stii aceasta.
Eu nu pot sa percep conceptia crestina decat prin faptul (esential) ca un preot nu poate fi mai bogat decat cel mai sarac om intalnit de el.
nu poate exista in alt mod, baza religiei e BINELE necajitilor, de asta s-a infiintat, nu sa vanda povesti, povestile sunt pe plan secundar, popa daca a ajuns popa, indiferent ca, crede in ceva sau nu, perceptele religioase ii impun (si se specifica parca destul de clar) sa dea la saraci (regula de baza). Asta e esenta meseriei de popa (ca acum e tot meserie)
Dar totul e un mare fals.
Nu exista un sarac mai sarac decat altul ca motiv ca ptr allti ar face, daca l-a vazut pe unul pai ala e saracul (si motivul ptr care este el popa).
e un fel de politie (a binelui, doar asa se si recomanda) politia cand vede un infractor, pai ala e infractorul, nu stai sa vina altul ..mai infractor
asa si cu popii nu sa stea sa vada altul..mai sarac, nu e cazul.. e asemenea chestie ? de unde.. n-ai bani nici macar nu te ingroapa, dau sfoara puneti lume bani ptr mort de parca banii s-ar duce cine stie cine unde la niste nevoi enorme ..si nu la ei in buzunar
daca n-ai bani, nu-ti fac nimic, ei nu fac nimic gratis.
Anon,
Biblia nu cere ca oameni sa fie saraci. A fi sarac nu inseamna ca esti mai sfant. A fi bogat nu inseamna ca nu esti sfant. Starea inimii conteaza in fata lui Dzeu, purtarea ta, ascultarea ta.
Credinta nu se vinde. Nu stiu de ce este asa de mare confuzie in punctul tau de vedere. Ar fi bine sa iei o Biblia si sa o citesti sa vezi esenta crestinismului.
Nu sunt in tema, ce spune Biblia aviz la cei necajiti ?
Cum sunt pildele ? nu va luati dupa exemple ?
Aveti in vedere ca nu ma refer la un simplu credincios, ci la un POPA, reprezentantul de vaza, ultima veriga a tot ce inseamna religie, credinta etc, alta veriga mai sus ca referire nu este decat ..Dumnezeu, numai nu ma puneti sa ma adresez lui Dumnezeu, in cazul asta ati raspuns ..perfect. (nu aveti nici o treaba dar va aflati in treaba ..cu explicatul)
Un om poate fi cu lacune de perceptie, interpretari, dar nu si un popa, la ce se mai afla acolo ? sa-mi explice ceea ce el (reprezentantul) nu face ? cat e de bine ca EU sa fiu bun sa dau, sa ajut, si el NU ?
Merci de pilde, cale le dati, dar daca tu nu faci – inseamna ca nici nu crezi ce spui.
Anon,
Am raspuns tie cu un articol pe blogul meu. Daca mai ai intrebari sa-mi pui.
http://erikbrewer.wordpress.com/2009/11/24/esenta-crestinismului/
Nu am intrebari, daca biblia tot nu zice nimic cum e sa faci fapte bune sau ca nu esti dator sa ajuti saracii e ok.
inseamna ca asa si trebuie, sa nu faca nimic, popa sau crestinul se incadreaza perfect.
la dat sfaturi
pe care ei nu trebuie sa le urmeze ptr ca, (nu-i asa), nu scrie in biblie ca e vreo datorie (datoria e ptr prosti)
In biblie scrie ca vi s-a poruncit doar sa credeti (tot soiul de chestii, nicidecum a face bine ca datorie) pentru a intra undeva in “împărăţia cerurilor”.
Cum se spune “Good luck”.
(v-am spus ca vindeti vise)
Si ce se mai spune (ca sa citez ..ce citati) Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v’am poruncit….
V-ati axat atat de mult pe ce-am zis eu ca, cred ca e crestinul si binele in special… incat dispare din schema, nu mai pomeniti de el deloc ati dat-o pe nasteri credinta etc.. foarte misto.
nenea invizibil e bun la dat sfaturi despre cum sa traim sa nastem etc,
ne porunceste inca sa facem adepti (foarte convenabil cum va scoateti ..iar si iar, mai poate spune cineva ca nu vi sa poruncit ? avem cumva dreptul sa indraznim sa punem la indoaiala cuvantul (marelui invizibil inexistent) ?)
cuvantul poruncit in toata schema mi se pare iarasi foarte important (ii si dati de altfel importanta cuvenita in context “foarte mare”)
a porunci nu este o datorie sau credinta mr Brewer
o porunca esti obligat sa o indeplinesti
De ce n-a zis va rog, sau daca credeti faceti-o ?
asa deodata .. va poruncesc ?
(nu-i de mirare ca sunteti batuti in cap)
Anon,
In contra, Biblia spune ca vei face fapte bune dupa ce devii crestin. Daca credinta nu duce la fapte bune credinta ta este falsa (zadarnica). A da face parte din fapte bune darn u pur si simplu sa dai. Scopul tau ca crestin nu este sa implinesti nevoile oamenilor fizice ci este sa implinesti nevoile lor spirituale. Iata ce spune Sfantul Iacov din nou
”27Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”
Vezi ni se cere nu numai sa dam ci sa cercetam situatie lor sa intelegem cum sa ajutam mai bine cu partea spirituala.
Sunt multe porunci in Biblia dar sunt cateva importante la baza. Prima este credinta pentru ca fara ea, restul pruncilor nu are sens. Pentru a intra in Imparatie lui Dzeu iti trebuie credinta sis a te nasti din nou prin pocainta (pare ca ti-am scris aceasta, nu?).
Ti-am scris aceasta pentru am observat ca nu ai o intelegerea buna despre crestinismul si ce inseamna un crestin adevarat. Ma rog, poti crede si face ce vrei, eu vreau sa ajut pe oameni dar fiecare alege sa primeasca sau sa raspinga la ajutor.
De ce vrei sa pui la indoiala ceva care este drept tot timpul, tot ce este scris in Biblia se intimpla exact asa cum este scris. Prorocii au scris multe lucrurile cu sute de ani inainte de a se intimpla dar tot ce au scris s-a intimplat exact asa cum Dzeu le-a spus sa scrie. Este profetie care se va intimpla in curand dar fii sigur ca se va intimpla exact asa cum este scris in Biblia. Pe de alta parte. Biblia spune dace crezi in Isus si te nasti din nou viata ta va fi schimbata total si se intimpla. S-a intimplat in viata mea si multe alte vietii.
Isus porunceste celor ce deja au credinta, ce deja sunt nascuti din nou. Porunca nu este pentru cei ce nu cred (necrestini) cei ce nu sunt nascuti din nou. In plus daca un om a experimentat schimbarea vietii care da Dzeu, el are si datorie sa spuna la altii (el o sa vrea, asa cum eu vreau). Apropo, cand iti porunceste cineva ceva ai de ales ori sa asculti si sa implinesti ori sa nu asculti si sa nu implinesti, nu-i asa?
exact nu il ascult, il las balta pentru ca porunca e mai mult decat o cerere pentru un simplu angajat (cauia i se cere, nu porunceste)
(cand iti porunceste cineva inseamna ca esti sluga neconditionata fara nici o gandire caruia poti sa-i poruncesti tot ce vrei pentru ca e stapan pe viata ta, nimeni nu e stapan pe viata mea)
Tare vă mai place vouă, religioşilor, vorbirea figurată, poetică, cu zorzoane…
Daca nu esti crestin (adica nu asculti de Domnul Isus) deci marea porunca nu este pentru tine. Intai trebuie sa crezi si dupa aceasta vine pounca. Aceasta nu este greu de inteles.
Chiar daca stapanul iti porunceste, poti sa asculti sa nu (oameni au vointa libera). Bineinteles ca sunt consecintiile pentru ascultare si neascultare.
Daca Dzeu nu-ti este Stapan nu inseamna ca n-ai un stapan. Daca esti necrestin stapanul tau este pacat. Incearca se te opresti cand merge vorba de pacat, adica fiecare data cand esti ispitit sa zici nu pacatului. Ai sa vezi repede ca chiar daca vrei sa te opresti fiecare data nu-o sa poti. Ma rog, odata ai sa zici nu dar fiecare data, in fiecare zi in fiecare clipa. Dupa ce faci un pacat zici ca nu-o sa mai faci dar iarasi te trzesti cu aceleasi pacat infaptuit.
Omule, tu vorbeşti aici de sado-mazo, înnebuniţi după scenariile cu Stăpânul, Supusul şi Poruncile. Sorry, eu nu-s nici sado-, nici mazo-, nici sado-mazo…
se nerveaza soareci cand prinzi lumina si fug, este o vorba potrivita (iti dau sa intelegi cum merge vorba aici).
nu raspundeti corect (nici concret, cum va convine).
A poruncit Dumnezeu sa moara cineva ?
Concret, fara divagatii.
Cum nu raspund corect? Explica-mi te rog.
Dzeu spune clar in cele 10 porunci sa nu ucizi. (este o deosebire in limba originala a Bibliei dintre a lua viata cuiva si a ucide, de exemplu, cand ucigasul plateste pentru crima cu viata lui nu este ucidere, chiar daca cineva din autoritatea ia viata lui). Am scris de asta pe blogul meu.
http://erikbrewer.wordpress.com/2009/11/18/confusion-between-crime-and-punishment/
http://erikbrewer.wordpress.com/2009/11/09/is-one-life-more-valuable-than-another/
Un homo cu minte asa cum zice GW
Citeste http://apnews.myway.com/article/20091124/D9C64U9O0.html
Erik, de ce impui unor pers idei progresiste de ale tale atita timp cit nu ii intereseaza? Sunt niste principii, legi dupa care te conduci tu, de ce ar trebui sa fie toti ca tine? Scrie undeva ca tu esti cel cu dreptate?
ha ha, mersi ca ai scris aceasta, astepteam asta,
uita-te, sunt niste principii fundamentale ale unei societatii sanatoase. Daca le urmam va fi spre binele nostru dar daca le evitam va fi spre distrugerea noastra. Eu personal aleg binele, as spune ca nu-mi pasa mie ceea ce alegi tu dar din cauza ca traim noi toti dintr-o societate ceea ce faci tu are un impact asupra mea si asupra societatii intregi. Din cauza aceasta voi promova valorile bune, valorile lui Dzeu pentru viitorul bun al copiilor mei.
Odata ce consideri ca valorile tale sunt adevarate, promoveaza-le, nimeni nu-ti sta in cale, dar nu le impune si altora.Chiar nu inteleg ce impact negativ as avea eu asupra ta daca as fi(dar nu sunt) adepta a altei religii? As crede si eu, as respecta si eu niste legi care nu au nici o tangenta cu tine… Ar fi vreo problema? De ce as crede eu in Dumnezeul tau daca nu as vrea?
asta-mi aduce aminte de Udrea
)
sună în direct la o emisiune la radio şi spune că : ” sunt o admiratoare a doamnei Udrea
Alissa,
stii ce inseamna fundamental? Principiile fundamentale conteaza si sunt importante indiferent daca le accept si le cred sau nu. Nu le impun ci le recunosc si traiesc dupa ele pentru binele meu si al societatii. Asta nu este greu de inteles. Ca legea gravitatii, este pentru binele tau sa o accepti si sa traiesti dupa ea.
Dai dovada ca esti influintata de minciunea relativismului. Este minciune generatiei noastre. Am fost crescut cu ideea aceasta stricata si o credeam pana cand am fost informat corect. Sper aceasta si pentru tine si pentru toti in generatia mea. Fiecare are dreptul la opinie lui (zeu, religie, etc.) dar nu are dreptul fiecare la adevarul lui (ceva nu este adevarat pentru ca crezi, invers, crezi pentru ca este adevarat.) Relativismul te invata ca este adevarat pentru ca crezi si un astfel de gandire este foare rau pentru oameni, ei sunt inselati usor prin asta
Ba din contra, nu sunt influentata de nimeni si nimic, pur si simplu sunt realista, sau poate prea realista. Apropo de credinta, ia sa-mi spui draga Erik, e corect ca patriarhul Vladimir, pt a se duce intr-o localitate si a sfinti o biserica (caz real intimplat ieri), e normal sa ceara sa i se achite 350 euro?
E normal pt aceasta sfintire sa se puna o anumita taxa care sa se ceara de la fiecare familie? Asta numesti tu fundamentalism sau legi fundamentale? Anume aceste cazuri de care ma lovesc zilnic ma fac sa privesc cu indignare in aceste directii.
ai scris “e corect ca patriarhul Vladimir, pt a se duce intr-o localitate si a sfinti o biserica”
unde aceasta este scris in Biblia, tine de Biblia sau de niste traditiile omenesti?
Ce inseamna a fi sfint si cine ne poate srinti? (argumentezi cu Biblia)
ai scris “Asta numesti tu fundamentalism sau legi fundamentale?”
Nu am scris ceea ce ai scris este fundamental pentru societate. Nu stii care sunt lucrurile fundamentale ale unei societatii sanatoase? Din cauza aceasta ai nevoie urgent sa studiezi Biblia.
El ti-a raspuns deja, (in stilul lui caracteristic dar il poti accepta de raspuns ca venind de la el e ok, asta e stilul)
e fals, toti au dreptul la adevar unul unic si valabil peste tot, o fi uitat de lege si ce inseamna ea, (dand de inteles ca a lui e cea de top dar se inseala,in imparatia … cu clabuci .. acolo si doar acolo e valabil adevarul lui, aici nu, e alta lume, ce nu numai ca nu crede, nici macar nu e toata crestina)
am in vedere cand scriu “la adevarul lui” ca fiecare opinie nu este adevarata, poate nu am explicat bine din cauza limbii (romana este a 3-a pentru mine).
adevarul absolut (pentru moment si pentru oameni) e legea
Lege ce evoluat (ca tot nu exista evolutie de ce o fi evoluat?)
Si va tot evolua, ptr ca inca nu e totul ok.
Erik, eu cred in Dumnezeu si nu in miile de religii existente, cred in ceea ce simt eu ca trebuie sa cred si nu in ceea ce imi spun si vor sa-mi impuna cei din jurul meu. Ma conduc dupa propriile principii si urmez sfatul celor care au contribuit la formarea celor 7 ani de acasa. Sunt asa cum sunt, o persoana ca toti ceilalti dar unica in felul meu de a fi. De ce sa incerc sa imi bag pe git adevarurile voastre sau legile voastre fundamentale, care pentru mine sunt doar niste reguli? Sunt tari in care religia dominanta e departe de crestinism, ei spun ca acela e adevarul lor, de ce i-ai contrazice? De unde stii ca anume tu mergi pe calea cea dreapta, si nu vei trece intr-o zi la o alta realitate cum o fac mln de pers? Esti cu ceva mai superior ca ei? Au crezut-o si ei cindva. Cunosc cazuri reale care din dascalite au ajuns martori inraiti al lui Iehova, exista multe cazuri care se abat de la regula, asa ca nu e cazul sa generalizezi. Fiecare traieste in lumea lui, chiar daca suntem o societate!
E greu sa crezi in ceva, sau ca am evoluat din maimute.
Sunt foarte multe chestii destul de interesante in trecut care nu se stie nici acum cine le-a facut sau cum s-au facut. Civilizatia egipteana, constructorii celor mai faimoase piramide din lume atât de unice, ei nu au evoluat treptat, nu s-a dezvoltat de la primitiv la perfectiune. Parca s-au nascut învatati.
Au ridicat opere arhitecturale chiar de la început.
Ce s-a facut mai târziu a fost prost construit si nu a rezistat timpului.
noi de curand stim ceea ce ei stiau de atunci. cum e posibil ?
sunt legii absolute pentru fiecare societate in fiecare vreme (nu se schimba). Legiile absolute sunt reale chiar daca nu cred in ele sau nu le accept. Nu stiu de ce asa ceva este greu de inteles. De fapt stiu de ce, pentru ca suntem invatati de copiii mici (in generatia mea) sa credem in relativism si cand merge vorba de adevarul absolut, relativism zice ca nu poate fi adevarul absolut, sunt sigur absolut (joc cu cuvinte, sper ca ai inteles)
Vreau sa stiu ce ai in vedere cand spui ”evolua”? Te joci cu cuvinte? Stiu ca ne schimbam (crestini se schimba in fiecare zi sa se mai asemene Domnului Isus).
Alissa
Te intreb, daca simtul tau este gresit, cum va fi si credinta? Putem fi inselati foarte usor (putem sa ne inselam si mai usor) Asa cum iti traiesti viata este modelul relativismului. Ti-am mai spus aceasta (nu uita, o persoana care este inselata nu-si da seama ca este inselata).
Ai scris ” legile voastre fundamentale”
Prin aceasta dai dovada ca nu intelegi ce inseamna “fundamental”. Ceva care este fundamental nu este al meu sau al tau sau al altcuiva. Este la fel pentru TOTI. Te rog sa cauti defenitia cuvantului “fundamental”. Gandeste-te la o casa, fiecare casa este unica dar la baza este fondatie (daca nu este la baza, casa nu sta in picoare, figurative). Fiecare societate este unica dar la baza (fundamental) sta niste principiile fundamentale.
Citeste Biblia, vezi cum se implineste ceea ce este scris in Biblia 100%, iti dai seama repede ca este adevarul. Este unicul adevar aboslut. Exact asa cum banii, cei ce cauta banii falsi nu studiaza toti bani falsi, ci invers, studiaza asa de bine bani adevarati sa vada de odata daca bani sunt falsi sau adevarati. Exact asa cu religie si Dzeu, nu trebuie de studiat toate religiile false ci sa studiezi unica adevarata sa vezi de odata religie falsa. Eu nu sunt superior, dar Dzeu este. El ne-a lasat gandirea lui si calea spre El in Cuvantul lui Biblia. Este o cartea unica in lumea aceasta, fara greseli, care are puterea sa-ti schime viata spre bine. Martori inraiti al lui Iehova nu cred in Biblia, si au spus multa profetie care nu s-a intimplat asa cand s-a anuntat sa se intimple. Biblia ne avertizeaza de ei. Daca ai sti Biblia ai sti aceasta, te rog sa iei o Biblia si sa o studiezi profund.
Fundamentalist, adica fanatic.
Cica “dai dovada ca nu intelegi ce inseamna fundamental”! Ca notiuni fundamentale pot considera constitutia, istoria dar nicidecum ceea ce tine de miile de religii. Da, stiu ca imi vei spune ca legea fundamentala a religiei este biblia, dar exista foarte multe religii care la fel sunt ferm convinsi ca religia lor e cea adevarata, dar nu au la baza aceasta carte sfinta.
Pentru alissa, conceptele fundamentale sunt supuse unui teste de veridicitate. Concepţiile biblice sunt acele concepte fundamentale.
Plus la toate- ele sunt concepute de Acela care a creat totul în jur.
Deci religia, credinta sunt stiinte adevarate! Pot fi supuse criteriului falsifiabilitatii??? Mai sa fie!
As fi curios sa stiu in ce consta testul de veridicitate…
E treaba cu mintea, cum era …crede si nu cerceta (mai mult decat trebuie)
Crede unul, e cumva, cred mai multi, e deja (un soi) de veridicitate
un lucru fundamental al unei societatii sanatoase este familia (un sot si sotia lui). Biblia ne invata ca Dzeu a creat prima familia si prin ei (sau pe baza familiei) societatea a crescut. Iata un lucru clar de inteles care sta la baza societatii.
Moralitate sta la baza unei scietatii sanatoase, cel fel de moralitate? Aceia care este aratata in cele 10 porunci (sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu preacurvesti, etc.) Se aplica in orice societatea sanatoasa. Lucrurile fundamentale, ai inteles?
Un lucru fundamental al societatii e ca cei care se casatoresc sa n-o faca doar de ochii lumii, formal, ci sa tina cont de felul in care sunt constituiti, sa tina cont de corpul si sufletul lor. Altfel, se nenorocesc si pe ei, si pe partenerii lor. Daca le plac barbati, nu tre sa se casatoreasca cu o femeie, ca e dezastru. Iar timpurile cand barbatii si femeile se calugareau doar pentru ca le placeau reprezentanti ai propriului sex, au trecut demult.