Se invocă de multe ori argumentul că religia în şcoli e opţională, nu obligatorie, deci ar fi legitimă pentru că nu încalcă principiul separării bisericii de stat. Totuşi, se uită amănuntul cel mai important: salarizarea profilor de religie. La formarea simbriei lor îşi aduc aportul toţi contribuabilii, indiferent de convingerile religioase sau de lipsa lor, ateii, agnosticii, dar şi mulţi cetăţeni repudiaţi în sensul adevărat al cuvântului de Biserică. În plus, profii de religie, popii dispun de o mulţime de pârghii, folosesc subtil presiunea, şantajul psihic pentru a-i determina pe toţi elevii dintr-o comunitate, inclusiv pe cei total indiferenţi vizavi de învăţăturile biblice, să “aleagă” disciplina “opţională” Religia.

Toate aceste detalii “nesemnificative” n-ar trebui oare aduse obligatoriu în discuţie atunci când se pune problema acceptării religiei în şcoli, măcar şi pe post de materie opţională de studiu?

Un caz ieşit din comun a fost reflectat de mai multe ziare, canale de televizune şi agenţii de presă. Un tânăr de 17 ani a violat o bătrână de 71 de ani, şi nu o singură dată, ci tocmai de 3 ori. Sunt difuzate anumite fragmente din investigaţie, în care violatorul dă amănunte, fiind interogat de anchetator. Până aici totul se derulează conform scenariilor folosite de presa galbenă, fiind cunoscută lăcomia ei pentru amănuntele şocante.

Mai departe însă, presa cu pretenţii de sobrietate şi decenţă, începe să contureze profilul infractorului. Acesta este “…dintr-o familie social-vulnerabila si este educat doar de mama“. La ce bun precizarea asta, chiar nu-i văd rostul! Căci, subtil, se induc nişte asociaţii, presupoziţii, acuzaţii, grupul-ţintă fiind adolescenţii crescuţi doar de un singur părinte, de regulă de mamă. Parcă nu ţin minte să se invocat vreodată faptul că un anumit infractor are şi mamă şi tată, că familia este armonioasă (poate doar în cazuri extraordinare). N-ar fi corect să se aducă şi o statistică în aceste cazuri, dacă ziariştii tot sunt  pasionaţi de amănuntul biografic, care să ne informeze privitor la mediul în care locuieşte infractorul, despre componenţa familiei şi altele, să se facă o corelaţie între criminalitatea celor educaţi în familii complete şi cei care cresc în familii incomplete?

Deci e clar că descrierea conţine în sine şi o anumită concluzie, direcţionând subtil interpretarea şi “explicând” mobilul crimei. Dintr-o împuşcătură, sunt omorâţi doi iepuri deodată. Explicaţia face oarecum inteligibilă crima şi pune la zid familiile incomplete – un eventual focar de delincvenţă, stigmatizându-le încă o dată, dar totodată elogiază instituţia Familia, anume cea compusă din ambii părinţi, evidenţiindu-i valoarea şi capacitatea de a preveni Crima.

Nu glumesc deloc. RM e ameninţată de o nouă dictatură, mult mai îngrozitoare şi mai gravă decât comunismul, adepţii căreia sunt gata să-i linşeze pe toţi cei care doar îndrăznesc să se exprime critic la adresa ei, s-o considere apăsătoare, în conflict cu aspiraţiile de libertate ale fiinţei umane. De fapt, cred că problema clasificării dictaturiloer este complicată inutil. Eu le-aş denumi pe toate cu termenul generic de “fascism”.  Cam aşa ar trebui să fie numită orice manifestare care nu-i permite omului să se desfăşoare liber, în conformitate cu legislaţia ţării în care locuieşte, doar pentru că cineva consideră că libertatea, democraţia, individul şi altele se opun învăţăturilor sfinte, moralei de clan, tradiţiei milenare.

Totuşi, legile nescrise nu ar trebui să prevaleze asupra celor scrise într-un stat de drept. Drepturile fundamentale sunt cele SFINTE într-un astfel de stat. Libertatea de exprimare fiind unul din ele, nu poate fi sacrificată pe altarul misticismului ori sensibilităţii unui religios sau altul.

Cu părere de rău, teoria nu coincide întotdeauna cu practica. Deşi România sau RM sunt state laice, religia se predă nestingherit în şcoli, preşedintele României jură cu mâna pe Biblie la investirea sa în funcţie etc. Dacă lucrurile vor continua aşa, se va putea afirma cu certitudine că statul de drept în aceste ţări e doar cu numele, calificativul “stat religios” sau “fundamentalist” fiind mult mai potrivit pentru ele.

Moto: “liberastule,fraternule,umanule sa-mi bag picioru in tine si in toata gasca voastra de rapanosi ca sinteti niste curve,. curve fatarnice si as fi gata sa-ti frec vreo doua in nas cum a facut-o un sfint lovindu-l pe un fatarnic{ostas} ca alde voi care uneltea mereu impotriva crestinismului…si asta anume din dragostea pe care o avea fata de Hrisots{nu fanatic} -o persoana cu adevarat libera in Hristos,. dar nu libera in legile pagine…” (Ion)

- Gopnik?
- Nuuuu!
- Zăk?
- Nuuuu!
- Blatnoi?
- Nuuuuu!
- Tiuremşcik?
- Nuuuuu!
- Ubiiţa?
- Nuuuuu!
- Bâdlî?
- Nuuuuu!
- Mafiot?
- Nuuuuu!
- Shi blea s shii? Hai vsio, gata ma dau bătut. Flagu alb. Nu ştiu.
- Iiiiii, cum nu ştii uăi? Îi creştinu, cu credinţî ş cu fricî di Dumnezău. Tu ştii shi di tari credi? Ti omoarî dac spui sheava rău di Hristos, spasiteliu nostru.
- Daaaa blea. V naturi îi veruiushii. Cum nu dagadalsa eu? Ladna blea, hai sî-ţ pun piva. Am perdut jî sporu..

Mie, nu ştiu de ce, tari îmi place culoarea albastră: ceriul, toporaşii, marea, veveriţele, urşii, elefanţii, brusturii, dar mai ales piesa care urmează. Audiţie şi vizionare plăcută, cât mai albastră!

În esenţă, naţionalismul nu se deosebeşte cu nimic de comunism. E aceeaşi dictatură a gloatei, care urăşte fanatic individul şi libertăţile sale. Un pupător de prosoape şi icoane nu e cu nimic mai bun decât un pupător de drapel roşu. Ambele sunt impregnate de spiritul dictaturii, al grotei, al turmei… Atât comuniştii, cât şi naţionaliştii sunt gata să taie şi să spânzure oameni concreţi, în carne şi oase în numele idealurilor lor abstracte. Oameni care nu se încadrează în doctrinele şi ideologiile lor, în idealurile lor în care nu este loc de libertate, democraţie, individ, totul fiind în subordinea Statului, Neamului, Tradiţiei, Religiei, Proletariatului…

Practic, toate conflictele sângeroase de la sfârşitul secolului trecut, când se părea că Europa, chiar şi cea estică, a evoluat, s-a civilizat şi nu mai poate tolera sacrificarea oamenilor doar în baza apartenenţei lor la o religie sau naţionalitate, au avut la bază idealuri nobile, de emancipare a unui popor cu preţul sacrificării altuia. Iar purificările etnice sunt emblema idealurilor care privilegiază strămoşi în iţari sau şalvari, icoane, indiferent cine le operează: comuniştii şi cazacii lor ori Antonescu, Garda de Fier sau Miloşevici.

Deci, nu-mi rămâne decât să concluzionez. Dacă locul comuniştilor este luat de naţionalişti, cu siguranţă într-o ţară sau alta nu se întronează democraţia. Mai degrabă, o dictatură este înlocuită cu alta…

Dacă esenţa creştinismului se rezumă la ameninţările cu flăcările Iadului, la pedeapsa înfricoşătoare pe care Dumnezeu o va administra tuturor celor care au îndrăznit să-şi utilizeze puţa fără remuşcări şi mustrări de conştiinţă, dacă învăţăturile lui seamănă mai degrabă cu urletul sinistru al unui cârd de hiene hămesite, care au învăţat un singur cuvânt cu care lovesc încontinuu timpanele fragede şi inocente ale victimelor pe care vor să le transforme în zomby, strigându-le fără încetare în urechi ” păcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat păcat căcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat căcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat judecată păcat căcat păcat păcat judecată judecată păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat căcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat căcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat păcat judecată păcat păcat păcat judecată păcat păcat……………”, atunci învăţătura asta nu e pentru noi (noi, adică toţi cei care se identifică cu acest mesaj). O urâm din suflet, dar nu şi pe creştini. Pe ei vrem doar să-i vindecăm, pentru că înţelegem că au căzut pradă unei patimi care îi va pierde. Adică, riscă să-şi rateze viaţa aici pe pământ pentru că un bolnav sau mai mulţi le-a băgat în cap că în viaţa de apoi le va fi mai bine decât bogătaşilor pe Coasta de Azur. N-au decât să creadă tot ce vor, dar să nu-mi afecteze mie sau altora viaţa. Cu părere de rău, cam asta şi fac – se opun fericirii personale înţeleasă altfel de mulţi oameni, născocesc minciuni grosolane despre instincte şi aşa mai departe.

Deci boala e una gravă şi ar trebui să intervenim, să-i ajută cumva să se izbăvească de ea. Să-i ajutăm şi pe ei să scape de schizofrenia cu Judecătorul şi Păcatul…

A mai trecut o zi fără de sens, ca şi toată viaţa mea de până acum. Drumurile au fost trasate mult până la venirea mea pe lume, cărările bătătorite, aşa că cei care îmi tot dau exemple care să mă convingă că situaţia ori condiţia mea nu se deosebeşte cu nimic de a unui heterosexual fie sunt total inconştienţi, fie rău-intenţionaţi.

Acum mă pregătesc să mă culc, mai butonez de 2-3 ori telecomanda şi apoi voi incerca să adorm. Toate canalele TV sunt hetero, dar chestia e atât de la sine înţeleasă şi atât de firească, încât aş fi privit ca un picat de pe Lună sau ca un netacticos dacă aş încerca să o evidenţiez cumva. Pe ecran, apar şi dispar heterosexualii cu problemele, pasiunile, bucuriile, atracţiile şi repulsiile  lor general-umane. Pentru altcineva nu este loc.

- Este un miracol, nu-i aşa, că nu mi-am pierdut raţiunea până acum?

- Nu, nu este, pentru că demult nu o mai ai. Iluzia ta cea mai mare este că te crezi sănătos psihic.

Moto: “…am facut click in nadejdea sa gasesc un film cu o tema diferita de cea a homo… am gresit amarnic. Omule, futete macar cu dracii si lasa-ne in pace atata cu niorlaiala.” (Witcher).

Cam aşa şi-a exprimat indignarea şi disperarea un heterosexual la vederea unui filmuleţ inocent de doar 4 minute, în care e abordată tematica gay. Sărmanii, cât de oropsiţi sunt!!! Pot să-şi iasă de minţi într-o lume în care totul e homo. Televiziunea, radioul, presa scrisă… Degeaba butonezi telecomanda, degeaba schimbi posturile de radio în speranţa că vei admira cel puţin un chip drag şi familiar de heterosexual. Peste tot mişună numai homosexuali. Toate filmele sunt cu ei, toate cântecele. Şi nu numai la radioteleviziunea privată, ci şi la cea publică, unde parcă şi heterosexualii contribuie cu taxe la întreţinearea ei.

Daaaaaa, grea viaţă au heterosexualii. Nu mai au pe cine să-şi odihnească privirea. Totul a fost monopolizat de neheterosexuali.

Asta e, n-am ce le face. Că doar n-oi resimţi remuşcări şi mustrări de conştiinţă 24 de ore din 24. Să lupte dacă vor drepturi. Să iasă la parade hetero, să strige că sunt oropsiţi. Altfel, fută-se măcar şi cu Scaraoţchi…

Eu merg acum să deschid televizorul. O sută de canale am, şi toate sunt homo. Pur şi simplu, nu am timp să le trec pe toate în revistă.

Hai, ciao heteroilor, numai bine, poate ne vedem la parada voastră hetero. Ce dreak, s’ aveţi şi voi măcar un canal de televiziune, că mi-aţi scos peri albi cu scâncetele voastre…