Intelectuali sau manipulatori?

Am intalnit in ultimul timp un soi ciudat de intelectuali care incearca, folosindu-si tot potentialul, toate lecturile acumulate, sa convinga publicul ca, de exemplu, dictatorii care ne calaresc nu ar fi pericolul cel mai mare pentru democratie si libertate, ci dimpotriva

Urăsc teatrul

Poate de aia evit sa merg la spectacole de vreun deceniu. Cel mai mult mă dezgustă patetismul actorașilor afectați și sclivisiți, obligatoriu geniali, cu pletele aruncate pe spate și ochii dați peste cap, pompozitatea, falsul, artificialul, tonul declamativ de școlar impus elevilor de profesoara de româna, atunci când îi obligă sa recite expresiv poezii învățate pe de rost, replicile strigate pe scenă cu o voce apocaliptică. Mă irită în special funcția atribuită teatrului de intelectualii basarabeni

Baba arde, da’ satu se piaptana

M-a uluit pur si simplu miopia unuia pe care il consideram altadata un intelectual cu memorie, care nu uita de la gura pana la mana evenimente avute loc in trecutul imediat. Este vorba de Constantin Cheianu, care o face zilele acestea pe impaciuitorul, de parca nu s-ar fi intampat nimic, de parca nu ar fi murit tineri, nu ar fi existat torturi si violuri in comisariatele de politie, iar din farama de democratie cu care ne mai amageam pana acum ar mai fi ramas ceva

Discriminarea în şcoală a poeţilor îndrăgostiţi

Din câte ţin minte, în şcoli, la orele de literatură, când se predă lirica lui Eminescu, nu se vorbeşte atât de poezia în sine, cât de relaţia poetului cu Veronica Micle, considerată principala vinovată de

Unde sunt ziariştii şi politicienii intelectuali din RM?

Am vizionat astăzi în reluare o parte din emisiunea “Fără bariere” de la canalul de televiziune NIT, în cadrul căreia au participat V. Voronin, unii miniştri, reprezentanţi mass-media, precum şi ziaristul rus Vladimir Soloviov, invitat de preşedintele RM să-i facă imagine. Pe Soloviov am avut ocazia să-l urmăresc la unele show-uri de la canalele ruseşti, impresionându-mă prin erudiţia şi spontaneitatea sa

Despre utilitatea orelor de literatură în şcoală

Am audiat astăzi câteva frânturi dintr-o emisiune realizată de un lider al unui partid politic, Anatol Petrenco, la “Vocea Basarabiei”, în cadrul căreia s-a pus în discuţie literatura în perioada sovietică, rolul important al acesteia în modelarea conştiinţei, a sovietizării populaţiei dintre Nistru şi Prut, o perioadă în care scriitorul nu era liber să aleagă, fiind impus să închine osanale noii orânduiri (sărmanii, de parcă nu puteau să-şi aleagă altă meserie decât cea de mâzgâlitor de hârtie). Moderatorul a invitat la emisiune

Ziariştii moldoveni – în slujba clerului

M-am arătat îngrijorat în repetate rânduri de alianţa tot mai strânsă şi mai frăţească dintre biserica medievală autohtonă şi breasla ziariştilor basarabeni, care încep să semene tot mai mult cu nişte băbuţe habotnice şi superstiţioase. În fiecare zi citesc ziare sau vizionez emisiuni, programe de ştiri, în care evenimentele sunt văzute prin prisma bisericii, a ideologiei ei. Starea de lucruri poate că nu m-ar fi deranjat atât de mult dacă am fi avut un cler mai luminat, nu ca cel de acum câteva secole, de parcă între timp lumea n-ar fi evoluat deloc

Universitatea de la Sadagura şi invitaţii ei

Recent, în RM a sosit un pseudosavant consacrat (psiholog şi sociolog) de peste Ocean, Paul Cameron, la invitaţia organizaţiei religioase “Moldova Creştină”. Este strigător la cer, nu-i aşa? Un propovăduitor religios, un homofob înveterat ţine prelegeri studenţilor de la Universitatea de Stat din Moldova (inclusiv celor de la facultatea de psihologie), Universitatea de Medicină, precum şi la postul de televiziune oficial Moldova 1 şi alte canale de televiziune sau radio propagandistice (de altele nu avem) despre efectele nocive ale

Să-i lăsăm pe politicieni să se ciomăgească

Nu cred că există în lume un electorat mai naiv decât cel din RM. Unii alegători de aici sunt atât de implicaţi în viaţa politică, încât au început să elaboreze strategii în locul partidelor pe care le adoră. Cel mai mult îi nelinişteşte disensiunile care pot apărea între partidele considerate tradiţional democratice. De aceea, la tot pasul poţi auzi îndemnuri la unitate, frăţie şi concordie între politicieni. Oamenii muncii şi intelectualii, toţi ca unul îşi doresc un singur partid sau, cel puţin, un singur bloc al partidelor democratice. Nu mă surprinde atitudinea lor. Moldovenii sunt un popor care resimte repulsie faţă de pluralism, diversitate, democraţie. Lor dă-le o mână de fier, pe tătuca Stalin

VORONIADA

Am fost toată săptămâna trecută la ţară şi abia acolo am putut realiza cât de hidoasă este dictatura comunistă din RM. De fapt, am realizat-o pe deplin doar când am revenit la Chişinău, pentru că în provincie blocajul informaţional este cvasitotal. Practic toate televiziunile receptate acolo sunt de limbă rusă, iar unicul canal de limbă română – TVM 1 – nu e un secret pentru nimeni, deformează şi falsifică cu neruşinare realitatea

O, totul e minunaaat!

Intelectualii noştri rasaţi care este, adică profesorii, au reuşit să mă uimească încă o dată. Aseară, la emisiunile de ştiri unii reprezentanţi de-ai lor se arătau exaltaţi de umila majorare de salariu, de 20 la sută – un soi de indexare parţială mai degrabă decât o majorare propriu-zisă. Cei mai îndrăzneţi au bâiguit doar că nu prea ar avea ce face cu banii suplimentaţi, dar că totuşi sunt satisfăcuţi şi de atâta. Moldoveanul întotdeauna se consolează cu ideea: mai bine mai puţin decât nimic

Există oare în Moldova intelectuali?

În opina mea, menirea unui intelectual autentic nu rezidă în perpetuarea stereotipurilor culturale, adularea puterii (de orice culoare ar fi aceasta), proslăvirea tradiţiilor strămoşeşti, pe motiv că ar fi nobile, ci, mai degrabă, în explicarea lor, a modului lor de funcţionare. Nu ştiu de ce, dar la noi intelectualul este pus să străjuiască toate prejudecăţile milenare, ca nu cumva să se piardă vreo una fără urmă, şi el este fericit să-şi îndeplinească rolul în cauză contra unui salariu modic. Dar oare este cu adevărat intelectual o persoană care acceptă cu bună ştiinţă să devină marioneta unui sistem dezumanizant, justificându-i

Şicana – glumiţă nevinovată sau asasinat psihic?

tât timp cât şicana nu constituie un delict penal, ea va rămâne în continuare apanajul şi deliciul celor cu maţele pestriţe şi cerul gurii negru, care o proferează într-o veselie, nefiind penalizaţi nici moral, nici material. Este foarte convenabil să-l torturezi psihic zi de zi pe cel care nu ţi se supune, nu se încadrează în proiectele, practicile tale, dărâmându-ţi astfel planurile megalomane, de Napoleon

Despre lucrurile care nu pot fi spuse

Zi de zi nu fac altceva decât să plutesc într-un spaţiu în care se rostesc enunţuri cuminţi, de suprafaţă, reluate la nesfârşit, care asigură un confort minim celor implicaţi în relaţii sociale, inevitabile, pe care reuşesc să le evit aproape spontan, problematizându-le valenţele doar în momentele de criză acută, de depresii profunde. Asta pentru că sunt un inadaptat (un psiholog ar spune, probabil, un sociopat, dacă nu chiar şi mai urât). Este o lume stranie, o lume care, evident, nu a fost construită pentru mine sau pentru cei asemenea mie (între paranteze fie spus, este destul de greu să abordezi tema pe un ton viril, care să nu sune a lamentaţie, a jeluire, dar nu am de ales, aşa că

Individofobia. Până când?

Acest „termen” ciudat l-am născocit ad-hoc, probabil din cauza cunoaşterii insuficiente a limbii române, şi ar însemna teamă nejustificată, patologică de individ.
Pentru oamenii de pe meleagul nostru e destul de greu să înţeleagă esenţa cuvântului individ, din motive obiective. Se ştie că aici individul este o specie rară, aş fi spus pe cale de dispariţie, dar nu e cazul pentru că acesta aşa şi nu a apărut la vrednicii urmaşi ai geto-dacilor. La noi, atunci când o persoană ridică demn capul şi încearcă să-şi revendice autonomia, este hăituit de inşii asociaţi în turmă până îşi pierde uzul raţiunii, ca învăţătură pentru ceilalţi care ar încerca să mai emită pretenţii